Maestrul Cristian Măcelaru se va afla, săptămâna aceasta, în Republica Moldova, cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, pentru a promova Concursul și Festivalul Internațional „George
Rusia va limita pentru al doilea an consecutiv pe 9 mai ceremoniile de ziua aniversării victoriei sale împotriva Germaniei naziste, din raţiuni de securitate legate de conflictul din
Fotbaliștii celor de la Inter Milano au sărbătorit titlul de campioni ai Italiei pe maneaua „Made in România”, interpretată de solistul Ionuț Cercel. După ce au sărbătorit pe
O lovitură a Forțelor aeriene israeliene a distrus la Rafah mai multe corturi ridicate de refugiații palestinieni. Armata israeliană a avertizat în privința atacului iminent și i-a îndemnat
În contextul mult-discutatului pachet financiar american pentru Ucraina, mai mulți congresmeni au mers la Kiev pentru întâlniri cu oficiali de rang înalt, inclusiv cu președintele Zelenski. De altfel,
Sebastian Burduja, propunerea PNL pentru Primăria București, după ce Coaliția a decis să renunțe la medicul Cîrstoiu și să meargă cu candidaturi separate, a declarat, marți, că trebuie
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală (49%) estimează că investiţiile în domeniu vor creşte în acest an şi doar 19% se aşteaptă la o scădere, faţă de 51% în 2023, pe fondul îmbunătăţirii percepţiei cu privire la potenţialul de creştere din
Realitatea PLUS continuă dezvăluirile privind infracțiunile Statului Paralel, în spatele căruia se află figuri-cheie din Servicii, printre care se numără Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, doi foști generali de la vârful SRI. Jurnalista Anca Alexandrescu a prezentat noi înregistrări și dovezi suplimentare
Un incident revoltător a avut loc recent la Unitatea de Primiri Urgențe din Bacău, unde un medic de gardă a refuzat să acorde asistență medicală necesară unui pacient grav bolnav și l-a jignit pe acesta, dar și pe soția sa. Conform relatărilor spynews.ro,
Cătălin HIDEG, fondatorul SANIMED, a coordonat echipa de cercetare care a dezvoltat un procedeu inovator pentru obținerea matricilor biopolimerice microporoase cu conținut de lactoferină, cu aplicații în domeniul biomedical și dermato-cosmetic. Această inovație a fost rezultatul observațiilor făcute de către Catalin HIDEG
Ioana Stăncel, expert în sănătate publică, a afirmat că în România s-au înregistrat până în prezent 13.000 de cazuri de rujeolă, fiind şi decese.
Kate Middleton, prinţesa de Wales, a postat pe reţelele de socializare o fotografie inedită cu fiul ei cel mic, care îşi sărbătoreşte ziua de naştere marţi, 23 aprilie.
Preşedintele Comisiei Epidemiologice din cadrul Ministerului Sănătăţii şi membru al Forumului Român Pro-Vaccinare, Doina Azoicăi, a afirmat că acoperirea vaccinală în ţara noastră a scăzut din n motive.