Sanitas negociază cu Guvernul o majorare salarială de minimum 10 la sută pentru angajații din sănătate începând cu 1 septembrie 2015, precizează un comunicat de presă al organizației sindicale.
”În urma discuţiilor care au durat mai bine de trei ore, luând în considerare tergiversarea finalizării acestor negocieri şi rezultatul incert de la acest moment, liderii organizaţiilor judeţene Sanitas au mandatat Biroul Executiv să negocieze cu reprezentanţii Guvernului acordarea unei creşteri salariale de minimum 10% din salariul de bază tuturor lucrărilor din sănătate, începând cu 1 septembrie 2015”, precizează comunicatul de presăș
Sindicaliștii au mai spus că vor declanșa un amplu program de acțiuni sindicale revendicative dacă negocierile cu privire la creșterile salariale vor eșua.