nutritie vara bauturi permise

În urma temperaturilor ridicate, corpul elimină, prin transpirație, o cantitate importantă de vitamine și săruri minerale. De aceea, este indicat să apelăm la o alimentație menită să corecteze acest dezechilibru.
”În timpul verii, organismul uman consumă un surplus de energie, în comparație cu restul anului. Astfel, corpul nostru are nevoie de un boost de vitamine și de energie. Legumele și băuturile naturale sunt cele mai bune surse de suplinire a acestor pierderi. Astfel, o atenție sporită la meniul zilnic va asigura necesarul de nutrienți atât de important organismului.”, spune Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Legumele vedetă ale sezonului cald: roșiile și castraveții
Cu un nivel caloric redus, roșiile conțin cantități importante de vitamina C și A, cât și săruri minerale precum fier, calciu, potasiu, fosfor, magneziu, iod. De asemenea, cu o compoziție de 95% apă, castraveții reprezintă surse excelente de vitamine, precum cele din complexul B: B3, B9 și B6, cât și vitaminele A si E. Castraveții conțin și enzime benefice digestiei.
Băuturile verii: berea și sucurile naturale din fructe
Berea este una dintre cele mai iubite băuturi, în special pe timpul verii. Cu un conținut redus de alcool, berea poate contribui nu doar la o bună hidratare a organismului, în completarea consumului de apă, dar poate aduce organismului o parte din vitaminele necesare menținerii în formă.
Fiind fabricată doar din ingrediente naturale – cereale, hamei, drojdie de bere si apă -, berea păstrează o parte importantă din proprietățile acestora. Pe lângă fibrele provenite din cereale și antioxidanții cedați de hamei, berea are și un conținut important de vitamine, în principal cele aparținând complexului B – B3, B2, B6, B9.
Astfel, în completarea unei diete echilibrate pe timpul verii, berea poate fi consumată zilnic de către persoanele sănătoase într-o cantitate moderată, echivalând 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei.
În topul celor mai apreciate băuturi pe timpul verii se numără și sucurile naturale din fructe. Astfel, fructe care conțin o cantitate mare de apă, cum sunt pepenele roșu, pepenele galben, zmeura, căpșunele, afinele, cireșele, zmeura și piersicile se pot transforma în sucuri cu un aport important de vitamine, precum: A, C, D si E, cât și vitamina B6.