rezultate bac 2015

Promovabilitatea la prima sesiune a BACALAUREAT 2015 este de 66,41% înainte de soluţionarea contestaţiilor, cu peste şapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%), cel mai ridicat nivel de promovare fiind în judeţele Cluj (82,18%) şi Braşov (78,74%), iar cel mai scăzut în Giurgiu (36,06%).
Elevii găsesc notele obţinute la examen la Bacalaureat pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Pentru a fi declaraţi promovaţi, absolvenţii de clasa a XII-a trebuie să obţină minimum nota 5 la fiecare dintre disciplinele de concurs, iar media generală de la Bacalaureat 2015 trebuie să fie minimum 6.
Marți, 7 iulie, în intervalul 12:00 – 16:00, se pot depune contestaţiile care vor fi rezolvate în perioada 8-9 iulie. Pe 10 iulie, vor fi publicate rezultatele finale.
Absolvenţii care nu au obţinut rezultate de promovare în prima sesiune se pot înscrie în cea de-a doua perioadă de examen pentru a doua sesiune de examen din august.