dna intrareProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a doi ofițeri de poliție.

A fost trimis în judecată Tăut Ioan Liviu, inspector șef adjunct al I.P.J. Satu Mare, cu gradul profesional de chestor de politie, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiuni de luare de mită, în formă continuată. Celălalt inculpat este Saitos Ioan, ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Satu Mare — Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și favorizarea făptuitorului, informează DNA.

Tarr Atilla Csongor, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, în formă continuată (5 acte materiale), dare de mită și spălare de bani (2 infracțiuni).

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2013 — 2014, inculpatul Tăut Ioan Liviu, în calitate de inspector sef adjunct al I.P.J. Satu Mare, a pretins și primit mai multe bunuri și beneficii materiale de la inculpatul Tarr Atila Csongor, administrator al unei societăți comerciale, pentru a-l ajuta pe acesta din urmă să obțină o soluție favorabilă într-un dosar penal de evaziune fiscală (privind două societăți administrate de acesta și de soția lui), ce era instrumentat de inculpatul Saitos Ioan.

Ajutorul dat de inculpatul Tăut Ioan Liviu a constat în furnizarea de date relevante din dosar și asigurarea faptului că ofițerul de poliție Saitos Ioan va finaliza favorabil dosarul penal respectiv.

În perioada iunie — septembrie 2013 inculpatul Tăut Ioan Liviu a beneficiat de lucrări de reparații la un imobil deținut de socrul său, în valoare de 17.405 lei. Lucrările au fost executate de o altă societate comercială interpusă, pentru a se evita probarea unei legături între cei doi, iar factură a fost achitată de inculpatul Tarr Atilla Csongor prin intermediul firmei sale. La rândul său, la data de 11 septembrie 2013, inculpatul Tarr Atilla Csongor, prin intermediul firmei sale, a emis o factură și o chitanță pentru lucrările efectuate, care atestă faptul că socrul inculpatului Tăut Ioan Liviu ar fi achitat suma respectivă, disimulând în acest fel mita primită.

La data de 20 februarie 2014, inculpatul Tăut Ioan Liviu a pretins și primit de la inculpatul Tarr Atilla Csongor, plata contravalorii unui autoturism second hand, precum și cheltuielile ocazionate cu aducerea și înmatricularea autoturismului în țară, în valoare de aproximativ 1000 de euro. În schimbul acestui serviciu, inculpatul Tăut Ioan Liviu i-a oferit informații din dosarul penal de evaziune fiscală și i-a promis că va discuta cu subordonatul său, inculpatul Saitos Ioan, pentru ca acesta să propună o soluție favorabilă.

La data de 12 mai 2014, inculpatul Tarr Atilla Csongor i-a plătit inculpatului Tăut Ioan Liviu contravaloarea unei consultații efectuate de acesta din urmă la o clinică din Ungaria. Cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea inculpatului Tăut Ioan Liviu, au fost suportate de inculpatul Tarr Atilla Csongor.

În perioada septembrie 2013 — martie 2014, inculpatul Tăut Ioan Liviu a pretins și primit de la inculpatul Tarr Atilla Csongor, plata contravalorii unor componente auto si reparațiile aferente efectuate la autoturismul său, precum medicamente de la farmacia deținută de soția inculpatului Tarr Atilla Csongor, fără a achita contravaloarea acestora.

În luna iulie 2014, inculpatul Saitos Ioan, în calitate de ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Satu Mare — Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a pretins si primit de la inculpatul Tarr Atilla Csongor materiale de constructii în valoare totală de 5.883 lei, pentru a finaliza favorabil dosarul penal de evaziune fiscală în care ofițerul de poliție fusese delegat să desfășoare activități de urmărire penală. Materialele respective au fost primite pentru o societate comercială administrată de o rudă a inculpatului Saitos Ioan.

Dosarul penal a fost finalizat în luna septembrie 2014 de către inculpatul Saitos Ioan, care a propus clasarea dosarului, motivând că fapta nu există.

Ulterior, la datele de 09 octombrie 2014 și 28 februarie 2015, inculpatul Tarr Atilla Csongor, prin intermediul firmei sale, a emis o factură și o chitanță pentru materialele respective, prin care se atestă faptul că firma respectivă ar fi achitat contravaloarea facturii, disimulând în acest fel mita primită.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun mobil aparținând inculpatului Tăut Ioan Liviu, până la concurența sumei de 17.405 lei și asupra unui bun mobil aparținând inculpatului Șaitoș Ioan, până la concurența sumei de 5.883 lei.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informatii — Direcția Județeană de Informații Satu Mare și Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Bihor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curtea de Apel Oradea cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.