Sigla-COPACCoaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România lansează campania ”Pacient de România – 6% pentru Sănătate!”.

”Ca pacienți români ne dorim să avem acces integral la tratamente compensate și terapii inovatoare în prezent, să nu fim nevoiți să întrerupem tratamentul sau să modificăm schema terapeutică în funcție de ce găsim în farmacii. Ne dorim sã avem acces la investigații, monitorizare și servicii medicale în măsura în care avem nevoie și atunci când avem nevoie.Ne dorim să avem personal medical bine pregătit. Primul pas trebuie să fie acordarea procentului de 6% din PIB către sănătate”, a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.

În prezent, în România, să fii pacient, înseamnă să nu beneficiezi de aceleaşi drepturi cu pacienții din alte țări, mai concret, să te confrunți cu crize ale sângelui dacă ai talasemie, să nu beneficiezi de o bună diagnosticare dacă ai o boală rară, să ai acces foarte îngreunat la radioterapie dacă ești pacient oncologic, să nu ai acces la medici de anumite specialități (ATI, radioterapie, hematologie, chirurgie specializată, etc).

În Bucureşti, în ziua de 2 septembrie, în Piaţa Universităţii, caravana COPAC va fi prezentă în vederea strângerii a cât mai multor semnături privind alocarea Sănătăţii a 6% din PIB. Caravana va ajunge la Cluj, Timişoara, Craiova şi Iaşi. La sfârşitul campaniei va avea loc o întâlnire la Palatul Parlamentului unde vor fi prezenţi toți parlamentarii care vor susține această iniţiativă,  precum și oficialii din sănătate.

Campania ”Pacient de România” este realizată în parteneriat cu Ordinul Asistenților Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Federația SANITAS, Asociația Medicilor Rezidenți, Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți.