rodica opiniiVitrina cu știri românesti de pe internet este din ce în ce mai ciudată și afirm acest lucru cu o oarecare eleganță. Trebuie să ai mult discernământ ca să suporți avalanșa de informații eronate, scrise deseori cu virgulă între subiect și predicat. Toată lumea are blog și nenumărate opinii. Dar majoritatea acelor persoane n-au petrecut măcar un ceas din viața lor într-o redacție adevărată. Ne-am obișnuit însă cu gândul că suntem atotștiutori, acesta fiind unul din riscurile democrației după ureche. Totuși,  nu mă pot abține să trec în revistă realitatea românească zugrăvită de ”informațiile” apărute pe rețelele de socializare.

Am râs copios citind știrea că doi foști președinți ai României au devenit mediatori de onoare. Mediatorii cui? Traian Băsescu, cu lipsa lui de tact flagrantă si eternul Iliescu, mânjit cu sângele revoluționarilor și al victimelor de la mineriade. Dar… ghinIon: așa stau lucrurile. Evenimentul s-a petrecut în București și chiar nu mai contează cine a gândit enormitatea de a-i declara pe cei doi ”mediatori naționali”.

Ca să legăm lucrurile, trecem la următoarea relatare. Un ultranaționalist e îngropat cu onoruri militare. De la groapă, ne ducem spre DNA și nu ne mirăm că premierul în exercițiu este trimis în judecată pentru fapte de corupție. La Primăria Capitalei miroase din ce în ce mai urât: dincolo de mită și conspirații politice, în văzul tuturor i se fabrică lui Oprescu un certificat medical, care îi va asigura libertatea. Credeți-mă, va conta mai mult decât imunitatea oferită la pachet de Parlamentul României, instituție compromisă pentru cel putin 50 de ani de acum înainte. De Cotroceni nu are rost să vorbim, mult prea multă liniște de un an încoace.

Cam așa arată revista presei de azi, la o simplă privire. Am ignorat cu bună știință minciunile multor site-uri. Prea mult zgmot pentru nimic, cred că nici măcar accesările nu sunt cele așteptate.