drugs

Pentru evitarea cazurilor referitoare la conflictul de interese, producătorii și distribuitorii de medicamente au obigația de a publica orice forma de asociere cu medicii și instituțiile medicale.

Conform Ordinul Ministrului Sănătății 194/2015, de luna aceasta, toate companiile producătoare de medicamente, distribuitorii și nu numai au obligația de a publica interacțiunile cu profesioniștii și cu instituțiile din domeniul sanitar și cu cele care operează în domeniul sănătății.

”Pentru îndeplinirea acestei obligații companiile membre ARPIM vor publica pe site-ul ARPIM sau pe site-urile individuale – acolo unde ele există – link către site-ul Agenției Naționale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) după ce aceasta va publica datele pentru anul 2014 referitoare la colaborările cu profesioniştii şi instituțiile din sistemul sanitar. Datele au fost anterior transmise de companiile membre ARPIM instituției până la data de 30 iunie a.c. Legislația națională vine în întâmpinarea măsurilor privind etica şi transparența în colaborarea cu profesioniştii din domeniul medical pe care industria farmaceutică producătoare de medicamente originale din Europa şi le-a impus începând din anul 2014 prin propriile coduri de etică şi transparență”, precizează un comunicat de presă al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.