frontiera-moldova

Polițiștii de frontieră au depistat pe malul râului Prut doi tineri care intenționau să ajungă clandestin în România, mai mult, la aceștia au fost găsite obiecte islamice, precum și cărți ce propovăduiesc ideologia islamică.

Potrivit site-ului border.gov.md, La data de 17 noiembrie, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Toceni, inspectorii de frontieră au observat două persoane care înaintau spre râul Prut. O perioadă de timp acțiunile acestora au fost monitorizate, iar în urma constatării intențiilor de a trece ilegal frontiera de stat, polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținerea bărbaților. În timpul apropierii patrulei de persoanele în cauză, una din ele a încercat să fugă, pentru care polițiștii de frontieră au fost nevoiți să aplice arma din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment conform normelor legale.

Tinerii reținuți sunt cetățeni moldoveni, cu vârste de 19 și, respectiv, 26 de ani, ambii domiciliați în raionul Cahul. Din primele cercetări s-a stabilit că bărbații anterior au fost judecați, unul din ei fiind condamnat pe omor. La fel, acesta în perioada ispășirii pedepsei, în penitenciar a fost convertit în religia islamă.

La verificarea lucrurilor personale, polițiștii de frontieră au depistat mai multe obiecte islamice, precum și cărți ce propovăduiesc ideologia islamică. Totodată, persoanele respective dețineau și unele înscrisuri, care conform investigațiilor efectuate acestea aveau intenția de a ajunge în mai multe țări europene, cu destinația finală – Franța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =