human rights

Ziua internațională a drepturilor omului este sărbătorită anual, în întreaga lume, pe 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Declarația stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile și cu libertăți fundamentale. Ulterior, Declarația a fost completată cu: Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenția internațională asupra drepturilor politice și civile (1966), Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1979), Convenția împotriva torturii (1984), Convenția împotriva Apartheidului (1985), Convenția drepturilor copilului (1989) etc.

Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a adus în atenția liderilor lumii și problematica respectării drepturilor omului. Organizația înființată în cadrul conferinței de la San Francisco din 1945, ONU, a avut de la început printre atribuții respectarea drepturilor omului, în paralel cu menținerea securității și păcii la nivel internațional.

În baza rezoluției 423 (V) din 1950, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele și organizațiile interesate să marcheze la 10 decembrie „Ziua internațională a drepturilor omului”. Adunarea Generală a ONU a făcut apel către toate statele membre ale ONU să promoveze și să asigure recunoașterea și respectarea efectivă a drepturilor și libertăților omului.

Ziua drepturilor omului din 2015 este dedicată lansării unei campanii de un an dedicată împlinirii a 50 de ani de la adoptarea celor două acorduri internaționale pentru drepturilor omului, la 16 decembrie 1966: Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice — anunță pagina ONU. Campania se va axa pe problematica drepturilor și libertăților enunțată în reglementarea International Bill of Human Rights: libertatea de exprimare, libertatea religioasă, libertatea de a alege și libertatea față de intimidare, conform paginii dedicate acestei acțiuni derulate de Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, scrie AGERPRES.

Din 1968, la fiecare cinci ani, la 10 decembrie are loc ceremonia de decernare a Premiilor Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului. Premianții sunt selectați de o comisie formată din persoanele de la conducerea Adunării Generale a ONU, Consiliului Economic și Social, Comisiei pentru Drepturile Omului, Comisiei pentru Statutul Femeilor și Sub-comisiei pentru promovarea și protecția drepturilor omului.

În 2008, Organizația Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a premiat șase persoane, printre care Louise Arbour, Înalt Comisar pentru Drepturile Omului (2004-2008), Benazir Bhutto (postum), prim-ministru al Pakistanului (1988-1993) și organizația Human Rights Watch. În 2013, laureații au fost: Biram Dah Abeid — fiul unui sclav eliberat care depune eforturi pentru eradicarea sclaviei (Mauritania), Hiljmnijeta Apuk — un activist pentru drepturile persoanelor de statură mică (Kosovo), Liisa Kauppinen — președinte emerit al Federației Mondiale a Surzilor (Finlanda), Khadija Ryad — fost președinte al Asociației pentru Drepturile Omului din Maroc, Curtea Supremă de Justiție din Mexic și Malala Yousafzai — adolescenta pakistaneză care militează pentru educație în rândul femeilor, co-laureată a premiului Nobel pentru Pace în 2014.

sursa: www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =