costica-buceschi

Costică Buceschi, antrenorul secund al naționalei feminine de handbal a României, a declarat că cele mai grele minute din meciul cu Danemarca au fost cele după ce Cristina Neagu a ratat o aruncare de la 7 metri, în ultima secundă de joc, potrivit Agerpres.

”A fost un meci foarte greu, pe care am reușit să-l ducem până la capăt. Cele mai grele minute au fost cele de după ratarea acelui 7 metri în ultima secundă de joc, pentru că echipa era puțin prăbușită, dar am strâns rândurile și am reușit să stăm bine în apărare și am gestionat foarte bine ultimele cinci minute, am reușit să păstrăm avantajul de un gol până la final. Felicit echipa Danemarcei pentru că a jucat un handbal foarte frumos și împreună am reușit să facem o propagandă bună pentru acest sport”, a declarat Buceschi la conferința de presă de după meci.

La rândul său, portarul de rezervă Ionica Munteanu a spus: ”A fost un meci demn de o finală. Sunt foarte mândră de echipa mea. Ne-am dorit foarte mult, am muncit și am reușit. Am oferit un adevărat spectacol handbalistic într-o atmosferă splendidă”.

De partea cealaltă, antrenorul echipei Danemarcei, Klaus Bruun Jorgensen, s-a arătat dezamăgit de înfrângere și a recunoscut problemele mari pe care le-a pus formației sale Cristina Neagu, autoare a 15 goluri.

”Felicitări României. Bineînțeles că suntem dezamăgiți, a fost un meci dificil. Nu am reușit să ne găsim ritmul la începutul meciului, nici în apărare, nici în atac, și pe tot parcursul meciului am avut mari probleme cu Neagu. A făcut un meci fantastic și a demonstrat că este o jucătoare de clasă mondială”.

Tehnicianul danez a acuzat și un arbitraj defavorabil echipei gazdă din partea franțuzoaicelor Charlotte și Julie Bonaventura: ”Sunt foarte dezamăgit de încercările noastre de a o scoate din joc. Au fost multe faulturi la Maria Fisker, la mijlocul terenului, pe care arbitrele nu le-au văzut și care ar fi făcut diferența”.

Extrema dreapta Maria Fisker, legitimată la CSM București, a comentat sec: ”Sunt dezamăgită, am crezut că putem câștiga”.

Naționala feminină de handbal a României s-a calificat dramatic în semifinalele Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins echipa gazdă cu scorul de 31-30 (13-10, 27-27), la capătul prelungirilor, miercuri seara, la Herning, în sferturile de finală.

Adriana Nechita a marcat golul victoriei în ultima secundă de joc, evitând astfel loviturile de departajare. Cristina Neagu a fost cea mai bună jucătoare a meciului, marcând 15 goluri pentru echipa României, care va juca în semifinale cu Norvegia, vineri, tot la Herning.

http://www.agerpres.ro/sport/2015/12/17/handbal-feminin-costica-buceschi-cele-mai-grele-minute-au-fost-dupa-ratarea-de-la-7-metri-10-46-06

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 8 =