sedare faza terminala

Parlamentul francez a autorizat sedarea profundă a bolnavilor în fază terminală, primul pas către luarea în considerare a dorințelor pacienților aflați la finalul vieții, evitând în același timp redeschiderea dezbaterii privind eutanasia, relatează AFP, citat de Agerpres.

Senatorii, la fel ca deputații înaintea lor, au votat aproape în unanimitate un proiect de lege care autorizează recurgerea la o „sedare profundă și continuă” până la deces pentru unii bolnavi în fază terminală care au solicitat acest lucru.

Acest vot marchează, după un parcurs dificil timp de un an, adoptarea finală a acestui text de lege care reprezintă „un progres istoric”, a afirmat ministrul sănătății Marisol Touraine. Textul a fost deja adoptat cu o majoritate covârșitoare de Adunarea Națională în martie 2015, înainte de a fi respins, spre surpriza generală, în Senat trei luni mai târziu. După ce textul de lege a fost plimbat între cele două camere, un acord cu privire la o versiune comună a fost în cele din urmă găsit pe 19 ianuarie. Noua lege răspunde unui angajament electoral al președintelui socialist Francois Hollande. Înainte de a sosi la Elysee în 2012, șeful statului a promis o „asistență medicală pentru a încheia viața cu demnitate”. El a apărat apoi necesitatea unui „consens” pentru a îmbunătăți legislația în vigoare din 2005.

Potrivit unui sondaj realizat anul trecut, posibilitatea sedării până la deces ca urmare a deciziei pacientului este susținută de 96% dintre francezi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 9 =