f piersic

Renumitul actor român, Florin Piersic, și-a sărbătorit ziua de naștere la Cluj, pe scenă, printr-un spectacol intitulat „Nu-ntreba câți ani am”, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani.

La spectacolul aniversar, al mareului maestru din teatrul românesc, au participat sute de persoane, fani ai actorului, oameni de cultură ori politicieni.

Spectacolul a debutat cu un recital oferit de Florin Piersic din „Peer Gynt” (n. red. — teatru în versuri, în cinci acte, de Henrik Ibsen) care a fost rolul său de susținere a examenului de licență și despre care a spus că îi este foarte drag deoarece consideră că viața sa se aseamănă cu cea a personajului. În timpul recitalului, Florin Piersic a fost acompaniat de orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

În cea de-a doua parte a evenimentului, actorul a oferit un spectacol creat special de el pentru această zi, pentru care a ales poezii, epigrame sau cântece prin care a evocat amintirea multora dintre artiștii României care i-au fost prieteni. Publicul nu a fost, însă, lipsit nici de tradiționalele glume și de umorul specific lui Florin Piersic, dar și de evocările unor momente din viața sa de actor de teatru și film.

Directorul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, Florin Estefan, a dat citire mesajului președintelui Klaus Iohannis, anunțând faptul că lui Florin Piersic i s-a conferit ordinul Steaua României în grad de Ofițer, pe care actorul îl va primi personal la București, în 1 februarie. Estefan a transmis și mesajul premierului Dacian Cioloș, care i-a trimis actorului un coș cu flori, care s-a adăugat altor buchete și coșuri cu flori oferite de personalități publice.

“Ce să fac eu cu atâtea flori, nu trimite niciunul niciun plic…”, a comentat cu umor Piersic, care apoi a început să împartă publicului din florile primite.

Spectacolul a durat mai mult de patru ore și s-a încheiat cu un foc de artificii, în fața clădirii teatrului.

Sursa: agerpres.ro

138 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here