orasul-si-literatura festiv

În perioada 4-7 februarie 2016, Institutului Cultural Român va fi gazda primei ediții a Festivalului Internațional „Orașul și Literatura”, se arată într-un comunicat al ICR. Evenimentul are ca scop promovarea prozei contemporane în spațiul public. Protagoniștii evenimentului vor fi scriitorii Radu Aldulescu, Cristina Andrei, George C. Dumitru, Cristian Fulaș, Bogdan Ghiu, Nora Iuga, Cosmin Perța, Petru Istrate, Andreea Răsuceanu, Octavian Soviany, Anca Vieru și Bogdan Suceavă (România), Margo Rejmer și Bogumil Luft (Polonia), și Christian Haller (Elveția).

Invitați speciali ai festivalului sunt actorul Marcel Iureș, care va prezenta una dintre serile festivalului și fotograful Andrei Păcuraru, care va expune o serie de portrete ale autorilor prezenți.

Cu această ocazie va fi lansat și volumul „Orașul”, o antologie ce cuprinde texte ale autorilor invitați și un interviu cu Marcel Iureș, cu o prefață de Carmen Mușat.

Evenimentul este organizat de Gestalt Books și Observator Cultural iar moderatorii vor fi Carmen Mușat, Ovidiu Șimonca, Alina Purcaru (Observator Cultural) și Marcel Iureș.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 9 =