mihai-eminescu-2012-prm-vulcan

Institutul Cultural Român de la Praga sărbătorește, vineri, 15 ianuarie 2016, Ziua Culturii Naționale și a luceafărului românesc prin spectacolul liric Eminescu – Sufletul poeziei românești susținut de grupul Musica Viva, se anunță într-un comunicat al ICR.

Începând cu orele 19:00, ICR Praga marchează Ziua Culturii Naţionale organizând în sala de concerte Sukova a clădirii Filarmonicii Cehe, Rudolfinum (Alšovo nábř. 12, 110 00 Praha 1, Republica Cehă) – cea mai reprezentativă construcţie în stil neo-renascentist din Republica Cehă, datând din secolul al XIX-lea -, un eveniment omagial dedicat lui Mihai Eminescu (n. 1850), pe care îl va sărbători prin poezie şi muzică, aducând alături fragmente din poeziile poetului nepereche şi muzica a doi mari compozitori ai spaţiului românesc: George Enescu şi Belà Bartok. Este invitat Ansamblul Musica Viva, format din pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, care va desăvârşi interpretarea muzical-dramatică în colaborare cu remarcabila actriţă Ioana Calotă.

Menţionăm astfel că evenimentul marchează o dublă aniversare, anul acesta împlinindu-se şi 135 de ani de la naşterea compozitorului român George Enescu. În acest mix, suflul romantic se îmbină cu simboluri ale spaţiului estetic şi cultural românesc, într-o simbioză care permite imaginarea de creaţii artistice trecute şi contemporane sub semnul interdisciplinarităţii.

Mihai Eminescu reprezintă în literatura românească un arhetip formator al generaţiilor viitoare de poeţi şi literaţi. Omul care a parcurs o viaţă a împlinirii prin suferinţă, un mare patriot, valorificator al dimensiunilor spirituale ale plaiului natal, poetul-luceafăr reprezintă un model al măiestriei limbii şi versificaţiei ce s-a înscris în durata eternă a poporului român.

Ansamblul Musica Viva, fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, este gândit, conceput şi realizat ca o manifestare dinamică a muzicii camerale clasice. Pasiunea pentru muzica de cameră a dat naştere, de-a lungul a opt ani de la înfiinţare, unor proiecte de succes realizate în ţară şi in străinătate. Printre ele se numără „Brahmsiana” (2008), spectacolul sincretic Sunet, Materie, Cuvânt (2010), proiectul de mare anvergură profesională „Beethoven – Integrala triourilor cu pian” (2011-2012) şi „Dialoguri muzicale” (2013- 2015). În 2013 Musica Viva a fost unul din ansamblurile selectate de BBC Radio Classic să reprezinte Ziua României în transmisiunile Uniunii Europene de Radio.

Intrarea este liberă pentru toţi iubitorii de frumos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 8 =