nicolae-manolescu

”Aflu că Ioan Nicolae a făcut o carte în 22 de ore. Eu am scris 10 ani la Arca lui Noe”, declară Nicolae Manolescu.

Manolescu apreciază că profesorii care girează plagiatele, dar și cei care coordonează cărțile scrise în pușcării ar trebui sancționați. Din cele 411 de „opere ştiinţifice“ ale puşcăriaşilor apărute între 2013 şi 2015, peste 10% le aparţin „oamenilor de fotbal“.

”Eu spun, nu numai legat de povestea asta cu scriitorii din închisori, ci şi cu plagiatele: cel care a plagiat trebuie pedepsit. Dar coordonatorul? Am coordonat zeci de teze de doctorat la viaţa mea. Ca profesor, te uiţi mai întâi la bibliografie. Profesorul care a coordonat, de exemplu, lucrarea lui Petre Tobă (n.r. – ministrul de interne). Nu a văzut că acolo, în primele rânduri, apare „Apud Stiglitz“? Când ai văzut asta, gata! S-a terminat! E clar. Eu i-aş scoate din cercetare şi din învăţământ pe profesorii care au girat aceste lucrări. Pentru că unii dintre ei le dau pe bani”, afirmă Nicolae Manolescu, într-un interviu acordat publicației Prosport.ro.

Nicolae Manolescu este preşedintele Uniunii Scriitorilor din România și unul dintre cei mai importanţi critici literari din ţara noastră şi autor a zeci de cărţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 4 =