virus zika

Virusul Zika, asociat cu nașterea copiilor cu microcefalie și care este transmis de țânțari, a fost depistat și în 6 țări europene, la unele persoane ce au revenit din America Latină, au anunțat autoritățile sanitare din aceste țări.

Virusul afectează din 2015 continentul american, iar în Brazilia și Columbia a generat o adevărată psihoză. Acest virus, suspectat că provoacă grave malformații al fetusului, a fost confirmat de o săptămână în cel puțin șase țări din Europa: Marea Britanie, Italia, Olanda, Portugalia, Danemarca și Elveția, transmite AFP.

În Danemarca, virusul a fost depistat la un tânăar care a călatorit în America de Sud și Centrală, a anunțat spitalul din Aarhus (centru), iar în Elveția au fost raportate două cazuri de contaminare la persoane care s-au întors din Haiti și Columbia. Niciuna dintre ele nu este însarcinată și nu a necesitat spitalizare, a precizat Oficiul Federal al Sănătății.

În Marea Britanie, în ultimele zile, au fost anunțate 3 cazuri de infecții în rândul persoanelor care au călătorit în Columbia, Surinam și Guyana, iar în Olanda au fost semnalate 10 cazuri. Și Portugalia a raportat 4 persoane contaminate printre cele care s-au întors din Brazilia, starea lor fiind considerată „favorabilă”. În Italia au fost semnalate în 2015 patru cazuri, toate fiind persoane care călătoriseră în Brazilia. Acestea sunt considerate vindecate.

În Franța metropolitană nu s-a depistat niciun caz de infecție cu virusul Zika, însă autoritățile sanitare franceze au menționat cazuri autohtone (infecții contractate în locurile de reședință) în insulele Guadelupa, Martinica și Saint-Martin din Caraibe. Pe litoralul Guyanei Franceze (America de Sud), unde 45 de cazuri „au fost biologic confirmate și există 160 de suspiciuni, dintre care patru la femei însărcinate”, a fost declarată fază epidemică.

Virusul Zika nu se transmite direct de la om la om, ci prin pișcătura țânțarului. În prezent nu există tratament și nici vaccin, ci numai remedii pentru simptome (manifestări de tip gripal — febră, dureri de cap), cu erupții cutanate.

Au fost semnalate două tipuri de complicații grave: complicații neurologice și malformații, îndeosebi microcefalii, ale fetușilor femeilor contaminate cu acest virus. Nu s-a stabilit însă o legătură cauzală directă între virus și complicațiile acestea.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 8 =