dacian_ciolos_birou

Premierul Dacian Cioloş, aflat într-o vizită de două zile în Franţa, se va întâlni miercuri cu preşedintele François Hollande, întâlnirea fiind urmată, la ora 13.00, de un dejun de lucru. La această întâlnire va participa şi prim-ministrul francez Manuel Valls, printre temele de discuţie figurând raportul MCV, informează Mediafax.

Potrivit Guvernului, în cadrul discuţiilor cu oficialii francezi vor fi abordate subiecte precum aderarea României la spaţiul Schengen, viitorul raport al Comisiei Europene referitor la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, dar şi cooperarea în procesul de pregătire a României pentru preluarea mandatului Preşedinţiei Consiliului UE.

De asemenea, discuţiile vor viza relaţiile privilegiate dintre România şi Franţa, finalizarea proiectelor din Foaia de parcurs a Parteneriatului strategic cu Franţa, dinamizarea relaţiilor economice şi consolidarea contactelor cu mediile de afaceri, dar şi subiecte importante de pe agenda europeană şi internaţională-terorismul, migraţia şi politica de securitate a Uniunii Europene.

Premierul va avea întrevederi şi cu preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, şi cu preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone.

Dacian Cioloş se va întâlni şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Franţa iar, la universitatea franceză SciencesPO, cu un grup de studenţi şi masteranzi români, prilej cu care va susţine un discurs despre beneficiile aderării la UE şi viziunea României asupra proiectului european, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri francez.

Miercuri seara, şeful Executivului va adresa un mesaj în deschiderea concertului care marchează Ziua Naţională a Culturii Române, concert organizat de Ambasada României la Paris împreună cu Ambasada Republicii Moldova.

Cioloş va vizita şi atelierul, devenit muzeu, al sculptorului Constantin Brâncuşi.

Din delegaţia oficială fac parte viceprim-ministrul şi ministru al Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, şeful Cancelariei primului-ministru, Dragoş Tudorache, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, şi ministrul Culturii şi Cultelor, Vlad Alexandrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 9 =