viscol si ploi

Începând din această noapte vremea se răcește în aproape toată țara, meteorolgii anunțând ploi, lapovițe, ninsori și rafale de vânt de peste 55 km/h, din cauza unui ciclon care urcă dinspre Marea Mediterană.

Joi dimineaţa, se vor înregistra precipitaţii mixte sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă şi ninsoare, mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului.

La munte vor predomina ninsorile şi se va depune un strat nou de zăpadă, vântul va avea intensificări cu viteze de peste 60 – 70 km/h şi va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse, sub 55 km/h.

Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât vineri dimineaţa temperaturile vor scădea semnificativ, iar în centrul țării va fi ger, cu temperaturi de sub -10 grade celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 5 =