IMG_3447

Cei 12 semifinalişti, care au intrat în competiţia de anul acesta în Selecţia Naţională Eurovision România, au fost prezentaţi de TVR, joi, 11 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, la Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti.

După ascultarea celor 94 de melodii validate, juriul i-a ales pe cei 12 semifinalişti care vor concura cu momentele lor artistice, pentru un loc pe scena Eurovision 2016 de la Stockholm, Suedia. Astfel: Jukebox, Mihai Trăistariu, Ovidiu Anton, Doru Todoruţ şi Irina Baianţ, Dream Walkers, Hayley Evetts ( din UK), Andra Olteanu, Irina Popa, Vanotek feat. The Code&Georgian, Sandra şi Mihai Băjinaru intră în competiţie la Eurovision România, anul acesta.

Alături de semifinalişti şi echipa Eurovision a TVR condusă de Iuliana Marciuc, la conferinţa de presă a participat şi Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, oraşul-gazdă al Selecţiei Naţionale din acest an.

În cadrul conferinţei de joi, primarul oraşului Baia Mare a precizat că se simte foarte bucuros de acest parteneriat cu Televiziunea Română, de a găzdui acest eveniment şi de a oferi sprijinul pentru o cât mai bună desfăşurare a competiţiei Eurovision România. “Baia Mare este întotdeauna o gazdă bună şi se va demonstra şi de această dată. Fiecare dintre concurenţi, domnişoare sau doamne, cu siguranţă se va simţi ca acasă, la Baia Mare, şi fiecare telespectator care va privi de acasă, va simţi emoţia acestui eveniment şi ne vom simţi mândri să îi avem pe aceşti artişti în faţa noastră, să-i admirăm şi să creştem prestigiul României”, a declarat primarul Cătălin Cherecheş.

A urmat prezentarea făcută pe scurt, de Iuliana Marciuc, a  semifinaliştilor, oferindu-le ulterior posibilitatea de a se prezenta fiecare, pe rând, şi de a vorbi despre dorinţa lor de a participa la acest concurs. Mihai Trăistariu nu a putut fi prezent în cadrul conferinţei de presă de joi, iar Hayley Evetts a fost în legătură directă pe Skype, alături de compozitorul ei, amândoi din Marea Britanie.

Fiecare concurent şi-a manifestat bucuria de a se afla în competiţia de anul acesta, pentru un loc pe scena Eurovision de la Stockholm, prezentând pe scurt şi mesajul melodiilor pe care le vor interpreta. Unii se află pentru prima dată într-o competiţie Eurovision, alţii aflându-se la a 2-a, a 3-a sau chiar a 5-a încearcare  de a-şi manifesta talentul artistic, pentru a reprezenta România la concursul internaţional de muzică, Eurovision. Totodată, fiecare dintre ei promite să ofere un spectacol deosebit şi să performeze cât mai profesionist, pentru a-şi merita locul pe scena din Suedia şi a ne reprezenta ţara, cu mândrie.

Iuliana Marciuc a mulţumit tuturor sponsorilor, partenerilor de sprjin şi mai ales Primăriei Baia Mare pentru susţinerea şi contribuţia financiară în ediţia de anul acesta a Selecţiei Naţionale Eurovision România. Nu a oferit date oficiale despre membrii juriului ori prezentatorii concursului ce se va desfăşura la Baia Mare, precizând că aceste informaţii vor fi totuşi dezvăluite ulterior.

Întrebat de contribuţia financiară pe care o are primăria oraşului Baia Mare în susţinerea şi organizarea acestui eveniment, primarul Cătălin Cherecheş a declarat că “parteneriatul nostru şi implicarea municipiului Baia Mare, contractual vorbind, este de 150.000 de euro.”

De săptămânia viitoare vor fi puse în vânzare  biletele pentru cei care vor să vadă live semifinala şi finala de pe scena Sălii Sporturilor din Baia Mare, costul unui bilet fiind de 5 Lei, conform declaraţiilor edilului Cherecheş.

Semifinala Eurovision România 2016 va avea loc în data de 4 martie, când şase dintre cei doisprezece concurenţi vor trece în finala Selecţiei Naţionale, din 6 martie.

În următoarele zile, concurenţii încep pregătirea pentru show-urile de la Baia Mare, iar prima lor apariţie televizată este programată pentru vineri, 19 februarie, la Beraria H, într-un eveniment transmis în direct la TVR 1. Pe scena berăriei vor urca cei 12 semifinalişti ai Selecţiei Naţionale, care vor interpreta piesele din concurs.

La ediţia din acest an, sistemul de votare este unul nou. Din cele 12 piese din semifinală, şase vor accede în final: patru alese de un juriu de specialitate, iar două de către public, prin televot. În finală, publicul este singurul care va vota şi va alege reprezentantul României pentru scena de la Stockholm.

Anul acesta, în premieră, organizatorii vor publica pe siteul eurovision.tvr.ro lista cu toate piesele înscrise la preselecţie şi punctajul celor care nu au intrat în semifinală. Cele 12 melodii calificate la Selecţia Naţionala Eurovision pot fi ascultate pe site-ul dedicat, la fel ca la ediţiile precedente.

Selecţia naţională se va desfăşura la Sala Sporturilor din Baia Mare şi va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro.

( Scris de Onny Sîrbu )

Galerie foto, conferinţa de presă:

IMG_3424 IMG_3408 IMG_3405 IMG_3438 IMG_3422 IMG_3451

 

146 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here