bursa bucuresti

Potrivit datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori București ( BVB ), în luna ianuarie s-au înregistrat 100.513 tranzacții în valoare de 812,6 milioane lei, echivalentul a 179,3 milioane euro.

Circa 40,6 milioane lei s-au tranzacționat zilnic, în medie, în cele 20 ședințe de tranzacționare care au avut loc. Cu acțiuni au fost realizate 66.645 tranzacții de peste 631,8 milioane lei, pe segmentul principal, fiind 84 de societăți emitente și 40 de intermediari. De asemenea, au avut loc 42 de tranzacții cu obligațiuni, cu o valoare totală de 100,1 milioane lei.

În ianuarie au mai avut loc și tranzacții cu certificate în valoare de peste 41,3 milioane lei, potrivit datelor BVB.

Titlurile Fondul Proprietatea au fost cele mai tranzacționate pe bursă, în perioada 29 decembrie — 29 ianuarie, valoarea totală a tranzacțiilor depășind 151,1 milioane lei. Banca Transilvania a urmat pe locul al doilea, cu 124,7 milioane lei iar pe locul trei, Romgaz cu 79,7 milioane lei.

Pe sistemul alternativ de tranzacționare (ATS ) au avut loc 4.082 tranzacții cu acțiuni în sumă de 37,2 milioane lei, unde sunt 306 societăți emitente și 34 de intermediari. Aici au mai avut loc și 3 tranzacții cu obligațiuni în valoare de 1,57 milioane lei.

Pe ATS, în perioada 29 decembrie — 29 ianuarie, cea mai tranzacționată companie a fost Practic SA București, cu tranzacții de 28,6 milioane lei. Pe locul al doilea se află Deutsche Bank cu 1,32 milioane lei și pe al treilea Gastronom SA Buzău cu 1,07 milioane lei.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 9 =