prof tudor vianu

Zeci de elevi ai Colegiului Național “Tudor Vianu” au venit în ajutorul profesorului despre care se spune că ar fi afectat imaginea elevilor săi, cerându-le să îngenuncheze în fața lui pentru a primi note mai mari. Elevii au strâns 86 de semnături, duminică, pentru o petiție prin care vor ca “imaginea domnului profesor să fie cea reală și nu cum s-a scris în presă și să demonstrăm că au fost niște minciuni și că părerea noastră a elevilor lui este una foarte bună față de dânsul”, a declarat o elevă pentru Agerpres. Ea a mai afirmat că unul dintre elevi ar fi făcut o astfel de glumă, ca elevii să îngenuncheze în fața dascălului lor pentru a primi un punct în plus, și nu profesorul acuzat de acest gest.

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a decis să dispună un control în regim de urgență la Colegiul Național „Tudor Vianu” din Capitală pentru investigarea acuzațiilor care i se aduc unui cadru didactic din această unitate de învățământ.

Zilele acestea, presa a relatat că un profesor de matematică de la Colegiul „Tudor Vianu” și-ar fi umilit elevii. Dascălul ar fi spus, în clasă, că îi dă un punct în plus la teză celui care îl roagă în genunchi. Unul dintre adolescenți ar fi făcut acest lucru, iar gestul a devenit public pe o rețea de socializare.

sursa foto: www.romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =