poluare
Românii care muncesc în localitățile unde poluarea depășește cotele admise s-ar putea pensiona mai devreme cu doi ani față de vârsta legală, fără a fi penalizați la bani.
Senatorul PSD, Laurenţiu Coca ,a a iniţiat un amendament la Legea Pensiilor, care vizează pensionarea anticipată cu doi ani a locuitorilor din orașe cu grad înalt de poluare. Social-democratul spune că persoanele care lucrează în aceste medii poluate se îmbolnăvesc mai repede, iar reducerea vârstei de pensionare ar fi un lucru benefic, întrucât se vor putea ocupa mai mult de sănătatea lor. Acesta spune că este deja un fapt cunoscut că poluarea cu clor de la Oltchim, care a afectat Râmnicu Vâlcea încă din anii ’80, a produs unele afecţiuni angajaţilor şi locuitorilor din zonă. Concret, cei care au locuit cel puţin 30 de ani în orașe ca Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea sau pe o rază de 10 kilometri în jurul acestor oraşe, să poată ieşi la pensie cu doi ani mai devreme fără a fi penalizare. ”Am pornit de la precedentul Târgu Mureş, unde s-a dezbătut un amendament cu privire la reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele afectate de poluare prin emisii de substanţe nocive, precum şi alte substanţe chimice din cauza combinatului Azomureş. Aceeaşi situaţie se poate aplica şi la Râmnicu Vâlcea sau Copşa Mică”, spune alesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =