jean-yves-le-drian

Jean-Yves Le Drian, ministrul apărării al Franței, a declarat într-un interviu pentru postul de radio francez Europe 1,  că aproximativ 800.000 de migranți așteaptă să treacă în Europa dinspre Libia.

Le Drian a precizat inițial, că ar fi un număr de câteva sute de mii de migranți în Libia, ce așteaptă să treacă în Europa, ulterior declarând că 800.000 ar fi „o cifră cât de cât apropiată”.

“Trebuie făcut tot posibilul ca traficul de migranți să nu întărească Daesh (acronimul arab al grupării Stat Islamic), prin resurse financiare suplimentare care îi sunt alocate”, a subliniat ministrul francez al apărării.

În acest sens, europenii cer punerea în funcțiune, cel mai rapid posibil, a unui guvern de uniune națională care să autorizeze navele UE (operațiunea Sophia) să-i urmărească pe traficanții de migranți până spre coasta libiană.

Acest guvern, odată pus în funcțiune, va trebui „să spună cum va acționa și ce îi cere el comunității internaționale, pentru a contracara cele trei pericole majore în Libia: Daesh, care numără astăzi 4.000 și 5.000 de combatanți (în această țară), traficanții de migranți și cei de arme”, a mai precizat Le Drian.
Sursa: agepres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 9 =