solomon marcus

Matematicianul Solomon Marcus, membru al Academiei Române, a murit la vârsta de 92 de ani, joi dimineața, la Institutul C.C.Iliescu din București.

Biroul de presă al Academiei Române anunţă „cu profund regret singerea din viaţă a academicianului Solomon Marcus, reputat om de ştiinţă, cu o solidă carieră internaţională, dezvoltată de-a lungul a peste 65 de ani”.

Născut la 1 martie 1925, la Bacău, Solomon Marcus şi-a început cariera universitară foarte devreme, la numai 25 de ani, în 1950, în cadrul Facultăţii de Matematică din Universitatea Bucureşti. Şase ani mai târziu şi-a susţinut doctoratul cu teza „Funcţii monotone de două variabile“, iar în 1968 a devenit doctor docent în ştiinţe.

În aprilie 1993 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar în decembrie 2001 membru titular. Discursul de recepţie a fost susţinut în martie 2008, cu tema „Singurătatea matematicianului“.

A excelat deopotrivă în domenii clasice ale ştiinţei, dar şi în domenii noi, avangardiste sau de frontieră, fiind unul dintre reprezentanţii de seamă ai transdisciplinarităţii la nivel mondial.

Cercetările sale abordează analiza matematică, lingvistica matematică, informatica teoretică, poetica matematică, semiotica, istoria şi filosofia ştiinţei,modele matematice în ştiinţele naturii şi în ştiinţele socio-umane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 8 =