c.rizea

Deputatul Cristian Rizea s-a prezentat joi dimineață la sediul DNA pentru a fi audiat, după ce miercuri Plenul Camerei Deputaților a respins cererea de arestare preventivă a acestuia. La ieșirea din sediul DNA, Rizea a afirmat că nu se consideră un pericol pentru ordinea publică.

„Vreau să fac precizarea că nu mi-am invocat copilul în declarația de ieri din plenul Parlamentului decât în contextul faptului că au precizat domnii procurori că aș fi un pericol pentru ordinea publică. Eu cred că nu sunt și am spus-o și ieri în plen, am spus-o colegilor mei deputați, pentru că sunt un tată responsabil, sunt în cursul acestui proces de adopție, am o familie și, de aceea, nu cred eu că sunt un pericol pentru ordinea publică”, a declarat Cristian Rizea.

Deputatul social-democart a susținut că nu se pune problema blocării Justiției, deoarece se va prezenta la DNA ori de câte ori va fi nevoie.

Procurorii DNA au dispus joi luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, în valoare de 1,5 milioane lei, pe o perioadă de 60 de zile, față de Rizea, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

„Inculpatul va depune, în termen de 7 zile de la data emiterii prezentei ordonanțe, o cauțiune în valoare de 1.500.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție”, se arată într-un comunicat al DNA.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 8 =