gabriel oprea

Gabriel Oprea a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a i se aduce la cunoştinţă începerea urmăririi penale în cel de-al doilea dosar, în care este acuzat de abuz în serviciu pentru achiziţionarea nelegală a unei limuzine Audi A8 pentru uzul său. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de OPREA GABRIEL, în prezent senator în Parlamentul României, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, precizează un comunicat difiuzat de DNA.

Potrivit B1, Oprea a sosit la DNA însoțit de avocatul său, precum și de gărzi de corp. La intrarea în sediul instituției s-a produs și un incident, gărzile de corp îmbrâncindu-i pe jurnaliști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 6 =