maria-sharapova

Jucătoarea rusa de tenis Maria Sharapova, fost număr unu mondial, a provocat un scandal uriaş după ce a mărturisit că a fost depistată pozitiv la testul anti-doping.

Sharapova a fost suspendată provizoriu de Federaţia Internaţională de Tenis.

Porche şi Nike au încetat colaborarea cu sportiva, contractul cu Nike fiind de 70 de milioane de dolari.

Rusoaica, în vârstă de 28 de ani, a fost testată pozitiv cu Meldonium, o substanţă care i-a fost administrată din 2006, pentru probleme medicale. „Am luat prima dată Meldonium în 2006, am avut mai multe probleme de sănătate în acea perioadă. Aveam o lipsă de magneziu. În plus, am un istoric familial de diabet. Am continuat să iau medicamentul pentru menţinerea sănătoasă”, a declarat Şarapova.

Şarapova a precizat că nu ştia faptul că Meldonium este o substanţă interzisă: „Am primit o scrisoare, la 22 decembrie, de la Agenţia Mondială Antidoping privind modificările de anul viitor, unde vor avea loc testele şi un link către modificări. Nu m-am uitat pe acea listă”, a declarat sportiva, citată de BBC.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 9 =