tiberiu-useriu

Românul Tiberiu Ușeriu, din Bistrita, a câștigat maratonul 6633 Ultra Arctic. Campionul a fost felicitat de presedintele tarii. „Îl felicit pe Tiberiu Ușeriu pentru reușita deosebită obținută în cadrul Maratonului Arctic. El a dus steagul și numele României pe primul loc în această competiție. Un astfel de rezultat, obținut în condiții extreme datorită perseverenței și ambiției cu care s-a pregătit, este demn de aprecierea și respectul nostru. Felicitări campionului nostru!”, a scris presedintele Klaus Iohannis pe o retea sociala. Fotografiile din momentul victoriei au fost postate pe pagina de Facebook.

Tibi Uşeriu a parcurs, într-o săptămână, 566 kilometri pe un teren înghețat, înfruntând temperaturi de minus 62 grade Celsius.

„Avem un câștigător al ediției 2016 a competiției 6633 Arctic Ultra… Tiberiu Ușeriu din România a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk la ora 4.44 pm. Tibi a condus cursa de la început până la sfârșit și este, fără îndoială, un campion”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook a maratonului. Pe locul al doilea, la 56 de minute în spatele lui Tibi, a ajuns singaporezul Toh Poh Joo (PJ), care a mai participat la acest ultramaraton în 2010. În concurs s-au mai înscris alți doi români — Vlad Tănase și Andrei Roșu, care au reușit și ei să termine competiția. Tiberiu, Vlad și Andrei se află la prima participare în această competiție. Din totalul de 12 concurenți înscriși anul acesta, doi au fost nevoiți să abandoneze pe parcurs.

Competitiţia se organizează din anul 2007 în Canada, în zona Cercului Polar şi este considerată cel mai greu maraton din lume, de aici şi denumirea de „ultramaraton”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =