twitter logo

Rețeaua de socializare Twitter celebrează luni, 21 martie, zece ani de când a apărut pe piață, oferind astfel publicității câteva cifre, referitoare la activitatea sa, informează directmatin.fr.

Pe parcursul celor zece ani de când a fost lansată rețeaua de socializare, 500 de miliarde de mesaje au fost postate pe Twitter. În prezent s-ar posta peste 500 de milioane de mesaje pe zi.

Numărul de utilizatori activi pe lună este de 320 milioane, 80% dintre ei utilizând aplicația mobilă a rețelei. Rețeaua mai apreciază că peste 500 de milioane de internauți și mobinauți consultă Twitter fără să se conecteze, pentru a accesa pagini de profil sau a citi mesaje.

Twitter este disponibil în 35 de limbi și în afară de engleză și franceză, rețeaua de socializare mai cuprinde, printre altele, text în limbile germană, italiană și japoneză.

Dintre conturile înregistrate pe Twitter 79% sunt din afara Statelor Unite.

Angajații companiei Twitter sunt în număr de 3.900, 44% dintre ei fiind ingineri.

130.000- reprezintă numărul de entități active care postează anunțuri pe Twitter. Contracte cu firma americană pentru exploatarea datelor în peste 40 de țări au 400 de firme.

9 milioane de întreprinderi mici și mijlocii au conturi pe rețeaua de socializare pentru a-și face cunoscute activitatea și produsele.

Primul mesaj pe Twitter i-a aparținut lui Jack Dorsey, unul dintre fondatorii  rețelei de socializare și a fost următorul: ”tocmai îmi configuram contul de twttr” (”just setting up my twttr”). La acel moment, platforma media număra doar 14 conturi. Inițial, site-ul s-a numit Twttr, vocalele fiind adăugate la momentul lansării oficiale, din iulie 2006.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 2 =