shimbare buletin

Cetățenii români care, din motive medicale, nu au cum să se deplaseze la Direcția pentru Evidența Persoanelor pentru a-și schimba buletinul, pot solicita lucrătorilor de serviciu să vină la domiciliul lor pentru derularea procedurii necesare obținerii cărții de identitate, informează Ministerul Afacerilor Interne.

„Eliberarea cărților de identitate și reînnoirea celor expirate este un demers important, inclusiv în vederea exercitării dreptului la vot, sens în care structura specializată a MAI a luat măsuri de a facilita cetățenilor eliberarea actelor de identitate. În acest sens, persoanele care din motive medicale sunt în imposibilitatea de a se deplasa pot solicita lucrătorilor serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor să vină la domiciliul lor pentru derularea procedurii necesare obținerii cărții de identitate. Sunt disponibile astfel stații mobile care permit echipelor SPCEP colectarea datelor personale ale solicitantului și fotografierea acestuia la domiciliu. Pentru a beneficia de această facilitate, persoana care este în imposibilitatea de a se deplasa sau aparținătorii acesteia trebuie să trimită o cerere motivată către structurile de Evidența Populației”, se precizează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit MAI, în ziua alegerilor locale cărțile de identitate vor fi eliberate în regim de urgență, în interval de câteva ore de la momentul la care a fost depusă cererea.

Ministerul Afacerilor Interne precizează, de asemenea, că serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor de la nivelul întregii țări au emis, în primele trei luni ale acestui an, 565.654 documente de identitate, cu 2.899 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 5 =