Crina Sinescu

Din 1993, conduce clinica de cardiologie a unuia dintre cele mai mari spitale din țară. Dincolo de activitatea profesională de la Spitalul Bagdasar din București, desfășoară o activitate de cercetare intensă. Săptămâna aceasta, MagnaNews vă propune un interviu cu prima femeie șef de secție, după Revoluție, dintr-un spital bucureștean.

  • Suntei prima femeie cu funcție de conducere în domeniul medical. Care este secretul succesului într-un sector în care astfel de funcții revin de cele mai multe ori bărbaților?
  • Aşa este, sunt prima femeie şef de secţie-clinică într-o clinică de cardiologie, din oraşul Bucureşti. Nu ştiu situaţia actuală pe ţară dar, probabil că la momentul respectiv, în 1993, erau destul de puţine femei şef de clinică pe toată ţara. Am dat concurs pentru această funcţie. Eram deja cadru didactic. Sunt cadru didactic în Universitatea de Medicină şi Farmacie din București, din anul 1979 şi am început-o de la bază. Am început cu „spălatul podelelor” cum s-ar zice, ca asistent universitar stagiar şi pe urmă, prin concurs, am ocupat celelalte poziţii didactice, în acelaşi timp dând şi examenele de profesiune medicală. Pentru că, după cum ştiţi, după ce termini Facultatea de Medicină, ca să poţi profesa trebuie să devii doctor specialist. Şi devii un doctor specialist după ce faci o pregătire care se numeşte rezidenţiat în prezent; pe vremea mea se numea secundariat. Nu puteai intra în secundariat decât pe baza unui concurs. Ca atare, atât în activitatea medicală –doctor, medic- cât şi în activitatea didactică –cadru didactic- nu poţi avansa decât prin concursuri. În activitatea didactică mai ales, este necesar să ai un CV care să cuprindă în mod obligatoriu şi publicaţii: articole, cărţi etc. În activitatea medicală ( „doctor pe sfat” zicem noi, adică doctor în Ministerul Sănătăţii sau doctor în privat) nu e necesar să publici, să te preocupi de activitatea de cercetare; este suficientă activitatea profesională de bază. Revenind la întrebarea dvs, în privinţa ocupării unei funcţii de conducere, într-adevăr, de cele mai multe ori asemenea funcţii, atât în domeniul medical cât şi în învăţământul superior sunt ocupate de colegi bărbaţi. Nu înseamnă că ei nu sunt buni. Nu înseamnă că femeile nu sunt bune sau nu ar putea ocupa cele funcţii. E adevărat că îţi trebuie şi o determinare ca să poţi „să te lupţi cu sistemul”, cu un fel de misoginism existent în societate; misoginism care, parcă totuşi, s-a mai atenuat în ultima vreme, dar nu în totalitate. Îţi trebuie aşadar o determinare şi puterea să învingi propriile tale bariere interne, temeri. Însă trebuie să îţi aduci aminte de la început ce vrei să faci. Fără nicio îndoială că, fiecare treaptă pe care ajungi înseamnă şi renunţări, sacrificii. Nu mă plâng dar, cu siguranţă au fost momente în care copilul meu s-a plâns că nu i-am dat suficientă atenţie, că i-am lăsat mai mult pe bunici să se implice în creşterea copilului meu. Ştiţi, aşa zisul echilibru între viaţa profesională şi viaţa personală este şi nu este. La un moment dat balanţa se înclină către ceva şi, mărturisesc că, dacă nu aş fi avut sprijinul necondiţionat al familiei mele, nu aş fi putut ajunge unde sunt. Pentru bărbaţi e mai simplu deoarece, chiar dacă au copii, ei nu-i nasc. Chiar dacă au copii, bărbaţii nu alăptează şi, în ţara noastră, ei nici nu au atâtea obligaţii domestice. Încă o dată zic, fără ajutorul necondiţionat al întregii mele familii nu aş fi ajuns unde sunt.

”Colaboratorii mei intră cu ideile lor și ies cu ideile lor”

  • Aţi întâmpinat anumite dificultăţi în calitate de şef de clinică în toţi aceşti ani?
  • În relaţia cu superiorii mei, nu ştiu…uneori da, alteori nu; am ştiut să le înfrâng. În relaţia cu egalii şi subordonaţii- adică cu colaboratorii- nu am avut probleme sau dificultăţi. Ce se întâmplă, eu zic aşa: că sunt un om care ascultă şi opinia interlocutorului. E adevărat că există şi acea lege a lui Murphy în care se zice că la şefi intri cu ideile tale şi ieşi cu ideile şefului dar, uneori şi adesea, colaboratorii mei intră cu ideile lor şi ies cu ideile lor. Şi eu adopt ideile acestora. Activitatea didactică şi mai ales cea medicală, în spital, înseamnă o muncă de echipă. Ca doctor, într-un cabinet al tău, eşti doar tu cu bolnavul. Dar în spital, cu pacienţii şi cu studenţii, nu mai eşti doar tu cu pacientul sau tu cu studentul; este o muncă de echipă. Dacă nu colaborează toţi, de la infirmieră până la şef, lucrurile nu ies bine. Nu înseamnă că la noi totul se întâmplă ideal sau perfect dar, încercăm pe cât posibil să creem cât mai puţine nemulţumiri ale pacienţilor, ale studenţilor şi ale noastre. Că în definitiv, mai mult de jumătate din viaţă ne-o petrecem în spital.

”Sănătatea unui popor stă în mâna societății”

  • Se face tratamentul pacientului la standardele europene?
  • Atâta cât ne permite economia. Ştiţi ce se întâmplă? Noi toţi, opinia publică, avem impresia că sănătatea poporului român, sau a unui popor în general, stă în mâinile doctorului. Cât se poate de greşit. Sănătatea unui popor stă în mâna societăţii. Concură foarte mulţi factori la sănătatea unui popor şi, în primul rând şi mai ales decisiv, factorul economic. Doctorul este o rotiţă în acest mare angrenaj. Bineînţeles că dacă rotiţa merge prost, s-ar putea ca motorul să dea şi el rateuri sau să se mai gripeze dar în niciun caz sănătatea unei comunităţi nu stă în mâna doctorului. Revin la întrebarea dvs: În primul rând că nici în Europa nici în America nu există un standard unic pentru toată lumea. Se doreşte să facem tratamentul cât mai eficient posibil. Dar fiecare ţară îl face în funcţie de banii care se investesc în sănătate. Ştiţi, suntem acuzaţi că: „de ce nu îmi faceţi cutare tratament că eu plătesc asigurări”. Păi da, dar să zicem că ai un salariu de 2.000 lei brut, şi plăteşti 6%. Ce să faci ca medic cu 120 de lei pe lună, înmulţit cu, nu ştiu, câţi contribuabili la sănătate suntem, în condiţiile în care un tratament al unui infarct de miocard costă uşor de tot între 5.000-10.000 de euro. Poate trebuie umblat la psihologia populaţiei. Pentru că ,aşa cum se zice, nu poţi face sită de mătase din coadă de câine. Nu poţi cere ceea ce tu nu oferi. Bineînţeles că atunci când sunt bolnav cred şi eu că mi se pare că mi se cuvine totul. Dar oare chiar mi se cuvine, faţă de cât am dat, sau faţă de cât se investeşte în sănătate?
  • Ce legătură există între alimentație și bolile de inimă?
  • Există o foarte mare legătură. Dar iar, revin la partea economică. Cum pot să-i cer unui om care, să zicem, are 600 sau 1.000 de lei pe lună să mănânce foarte sănătos în condiţiile în care, produsele acestea alimentare foarte bogate în grăsimi sau în zahăr sunt mult mai ieftine decât o carne, un peşte de bună calitate, legume, fructe de bună calitate. Chiar şi roşiile acestea, care sunt mai mult carton decât roşii, nu au niciun gust şi care cine ştie ce soluţii chimice or fi conţinând prin felul în care sunt crescute, sunt mai scumpe decât îşi poate permite un om cu un salariu de 1.000 de lei pe lună. Nu vreau să fac politică dar, închid televizorul când îi aud pe unii zicând: „cum să creştem salariul minim?; că nu avem de unde”. Nu te supăra pe mine dar, dacă nu ai de unde să creşti un salariu minim de la 1.000 de lei la 1.100 lei, nu poţi să ceri unei sănătăţi publice să îţi ofere ceea ce, atenţie, în Franţa, Anglia sau America oferă Sănătatea, pe nişte asigurări de zeci, sute de ori mai mari decât asigurările româneşti. Nu vreau să consideraţi că fac politică dar asta este realitatea.
  • Cum pot fi recunoscute semnele unui infarct?
  • Relativ uşor dacă suntem avertizaţi. Şi aici, la avertizare, doctorii pot să aibă un cuvânt de spus. Contează foarte mult şi vârsta. Pentru că, absolut rarisim, se poate întâmpla să fac un infarct la vârsta de 20 de ani. Şi atunci când se întâmplă, în general se întâmplă pentru că m-am născut cu o boală care se se numeşte congenitală. Nu este vorba deci de o boală a populaţiei ci, modificări cu care m-am născut. Aşadar, orice durere pe care o am în zona pieptului ori pe o suprafaţă mai mare a pieptului sau în osul stern, trebuie luată în calcul şi semnalată. De asemenea, orice astfel de durere pe care o am, atât ca femeie cât şi ca bărbat care am depăşit vârsta de 50 de ani, care sunt şi mai grăsun sau am tensiunea mai mare decât 14, sau care am constat că am nişte grăsimi în sânge mai mari decât normalul, sau care am un diabet zaharat sau sunt fumător, trebuie sesizată medicului. Aşadar, dacă durerea se repetă, merită să-mi iau o oră de învoire de la serviciu şi să mă duc la medicul de familie, să mă consulte şi ulterior să îmi facă o electrocardiogramă dacă e cazul. Nu înseamnă că trebuie să devin ipohondru, dar e bine să fiu atent şi avertizat că mi se poate întâmpla şi mie care sunt ministru, prim-ministru, preşedinte, strungar sau şofer sau casnic. Se poate întâmpla oricui.
  • Există posibilitatea ca cineva sa facă un infarct fără a conștientiza acest lucru?
  • Sigur, există şi această posibilitate. Sunt situaţii în care simptomele sunt atât de şterse încât nu-mi dau seama de ele. Sau, chiar dacă aceste simptome nu sunt foarte şterse, am alte priorităţi: am copii de crescut, nu vreau să-mi pierd locul de muncă etc. Şi atunci, trec peste ele şi mă gândesc că „lasă că mă duc eu.”
  • O dată la cât timp recomandaţi să se facă un control la medicul cardiolog?
  • Iar revin la partea economică şi la politică. Am avut şansa, sau neşansa, ca după 1989 să câştig o bursă în Franţa, oferită de guvernul francez pentru specialişti din România. Am dat concurs cu francezii, etc, nu are prea multă importanţă cum s-a desfăşurat, important e că am ajuns la Paris. Pe vremea aceea, în ’92, România nu făcea parte din Uniunea Europeană. Francezii nu m-au primit până când nu am adus un certificat complet de sănătate cu toate analizele pe care ei mi le ceruseră. La distanţă de aproximativ 3, 4 luni după ce lucram în spitalul parizian, unde am avut bursa, toţi doctorii din clinică, din serviciul de cardiologie, am primit o scrisoare. Am deschis plicul şi în scrisoarea respectivă, pe un ton foarte politicos scria: “Stimată doamnă, în perioada (să zicem) 1 mai-31 mai se face verificarea anuală a sănătăţii dvs. Sunteţi aşteptată în strada cutare, la nr. cutare, între orele X. Vă rugăm să sunaţi la numarul acesta de telefon ca să vă programaţi, în funcţie de programul pe care îl aveţi.” La final de tot, scria într-un paragrafel: “Dacă nu vă veţi prezenta în cele 30 de zile la controlul medical al stării de sănătate, vă anunţăm că salariul dvs se va bloca. Cu cele mai bune salutări, cutariţă”.  Va să zică, în străinătate nimeni nu ţipă şi nimeni nu “îţi arată băţul” pentru că, “băţul” e bine înfipt în creierul tău şi tu ştii că dacă nu respecţi cutare chestie, “iese băţul” şi “te bate”. La fel şi cu pauza de masă; îţi place sau nu, la străini la ora nu ştiu cât este pauză de masă. E în lege chestia asta. Şi face foarte bine pentru că te împiedică să te îngraşi; te face să mânânci ceva, o salată, să ieşi un pic la aer, să te relaxezi, deconectezi puţin şi apoi revii şi îţi reiei activitatea. Apropo de controlul periodic. Va să zică, atâta timp cât patronul meu ( nu mă interesează că se numeşte patron-stat sau paton-privat) nu îmi spune: “Stimată doamnă, în perioada cutare, eşti aşteptată la strada cutare, la numărul cutare,  programează-te la acest număr de telefon, funcţie de programul dvs., ca să îţi faci examenul periodic pentru că altfel o să îţi blochez salariul”, evident că eu nu o să îmi fac acest control. La noi, în spital, în momentul de faţă, se face control periodic al personalului pentru că noi lucrăm cu bolnavi, intrăm tot timpul în contact cu persoane cu viroze. Se face vaccinare antigripală pentru personalul din spital. La fel şi în cadrul Universităţii de Medicină, se face controlul medical periodic, pe o listă de analize pe care suntem obligaţi să le facem. Dar nu ştiu dacă această lege este aplicată în toate companiile. Ar fi binevenite nişte legi care să determine grupurile populaţionale să îşi verifice mai des sănătatea.

România este un fel de sponsor benevol al întregii Europe Occidentale”

  • Ce importanță acordă sistemul medical românesc educării și prevenirii bolilor cardiovasculare?
  • Sunt programe naţionale de prevenţie a bolilor cardiovasculare. Un program care funcţionează foarte bine este acesta de Tratament al infarctului acut de miocard. Dar acesta este de tratament şi nu de prevenţie. Însă, cred că este suficient loc de îmbunătăţire, de mai bine.
  • Ne aflăm aici, în sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. Cum este lucrul cu studenţii, cât de ambiţioşi şi încrezători sunt ei în viitorul profesiei pe care şi-au ales-o?
  • Este foarte plăcut să lucrezi cu tineret, nişte tineri inteligenţi, devotaţi şi cu dorinţă să înveţe şi să avanseze. Nu toţi sunt uniformi pentru că nu există uniformitate pe nicăieri. Ne naştem individualităţi, creştem diferit unii de alţii. Sunt cadru didactic de foarte mulţi ani, din 1979, însă, de-a lungul timpului ei rămân mereu tineri şi frumoşi, doar noi îmbătrânim. Unii dintre ei sunt foarte buni şi foarte dedicaţi. Aceştia te fac pe tine ca dascăl să îţi doreşti să continui activitatea şi să lucrezi cu ei. Unii dintre ei chiar te înspăimântă –în sensul cel mai bun- pentru că te fac să fii tot timpul pe fază şi te temei că ar putea să îţi pună o întrebare la care tu nu ai şti să le răspunzi. Este foarte plăcut. Am şi acum foşti studenţi cu care îmi face mare plăcere să mă întâlnesc, sau cărora le face plăcere să se întâlnească cu mine, atât din România cât şi din SUA, toată Europa. Acum, de când România a intrat în Uniunea Europeană, să ştii că dorinţa acestora de a învăţa este şi mai mare pentru că unii dintre ei chiar doresc să plece. Ceea ce, pe mine chiar mă mâhneşte. Pentru că, vedeţi dvs., ziceam că România nu are suficienţi bani pentru sănătate. Şi aşa este. Însă, România este un fel de sponsor benevol al întregii Europe Occidentale. Ţara noastră pregăteşte pentru licenţă, doctori, cu diplomă de medic, iar pregătirea pentru o astfel de diplomă de licenţă reprezintă învăţământul cel mai costisitor. Şi pe urmă, cu diploma aceasta pe care România o suportă integral, aceşti tineri pleacă şi se rafinează, specializează în străinătate. Dar străinătatea, pentru rafinarea lor, nu dă niciun ban. Pentru că, tinerii aceia sunt “sclavi” în străinătate. Ei muncesc ca să se rafineze acolo. Da, sunt de acord cu libera circulaţie. Dar eu, ţară care te-am format, cu ce rămân în urma formării tale? Eşti liber să circuli unde vrei tu dar, dacă te-ai format pe banii ţării şi nu eşti tu cel care ţi-ai plătit studiile, o perioadă de timpa r trebui să lucrezi în ţara aceasta. După care, te duci unde vrei tu. Învăţământul american ori britanic, de medicină, nu este gratuit, acolo se plăteşte foarte mult. Tinerii de acolo îşi fac credite la bănci să-şi plătească taxele şi după aceea lucrează ca să îşi plătească creditele. Dar până la urma urmelor tot în ţara ta, cu oamenii din jurul tău, cu familia ta, apropiaţii tăi îţi este cel mai bine. Pe de altă parte, oricât de doritori de perfecţiune ar fi pacienţii din străinătate, totuşi ei recunosc şi manifestă un respect şi o politeţe faţă de doctor. La noi, parcă în ultima vreme s-a pierdut orice dorinţă de civilitate între doctor şi societate. Nu pledez cauza doctorilor. Probabil că multe neplăceri ni se datorează nouă că nu ştim să comunicăm dar, şi felul în care ni se răspunde ne face pe mulţi dintre noi să ne luăm lumea în cap.

( Interviu realizat de Onny Sîrbu )

3 COMENTARII

  1. Foarte multa dreptate are doamna prof.dr.Crina Sinescu,dar petru a ajunge societatea la nivelul pe care il propune, nivel pe care il dorim si noi cetatenii cu toti, trebue sa schimbam mentalitati incepand de la conducatori pana la ultimul cetatean. Atata timp cat noi distrugem tot si o luam de la cap nu vom reusi curand,Alte popoare au stiut sa separe ce a fost bine din ce a facut predecesori si au eliminat raul. Noi am aruncat copilul cu leagan cu tot, leganul fiind defect. Hideti sa ne schimbam cu toti ca nu luam nimic cu noi. In ce ma priveste si eu am avut probleme cardiace si,multumesc cadrelor medicale de la spitalul Fuundeni sectia cardiologie ,prof. doctor Deleanu,Rugina,Mereuta dar si doamnelor asistente.

  2. Nu am avut rabdare sa citesc tot articolul, insa titlul asociat cu persoana principala a subiectului imi intoarce stomacul pe dos. Dna.Dr. Sinescu a uitat sa mentioneze ca face parte din mafia UMF, unde functiile de conducere sunt oferite prin nepotisme. Sotul este rector la UMF si cu ocazia asta a spalat bani la greu pt sectia de Cardiologie cu care se tot lauda si pe care nu a pus-o inca in functiune din multe cauze.

  3. d na elena , era f bine si indicat sa cititi tot ce are de spus d na conf . acest interviu este adresat populatiei , deci si d voastra , pt ca cereti prea mult de la sanatate si oferiti f putin pana la deloc . nu sunt obligati cei din sanatate sa suporte ifosele si batjocura tuturor in conditiile in care nu sunt platiti corespunzator si nici ei nu au tot ce le trebuie ( vata , spirt , manusi etc). d na conf despre asta vb in interviu , despre educarea populatiei , care este zero vis a vis de sanatate . mergeti la particular sa va usuce de bani si doar sa va zambeasca frumos . si stati linistita ca aparatele de la particulari sunt deseuri din strainatate . dar …..daca citeati si nu sareati cu vb urate poate ca va prindeati ce vrea sa comunice . ca in romania . ne intereseaza cat fura celalalt , nu cum ne comportam noi , nu cate vb urate scoatem pe gura samd. in sf . poate ve ti citi intr un final si va ve ti educa in toate privintele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 6 =