Mihai Gruia Sandu.pic

Binecunoscutul actor, dramaturg, regizor și profesor doctor în arta spectacolului, Mihai-Gruia Sandu a reușit de fiecare dată să intre perfect în pielea personajului pe care l-a interpretat de-a lungul carierei sale, considerând că fiecare rol pe care l-a avut a fost unul care s-a regăsit, pe bucățele, în interiorul său. MagnaNews vă propune un interviu cu celebrul Arlecchino, care a făcut istorie în România prin acest personaj emblematic și nu numai.

 

  • Aveți o activitate artistică impresionantă în ceea ce privește lumea teatrului, a cinematografiei ori a televiziunii, totuși, oamenii încă vă asociază imediat cu personajul Arlecchino”. De ce credeți că se întâmplă lucrul acesta?
  • Pare complicat, dar e simplu. Oamenii, majoritatea oamenilor, vor ca lucrurile să fie cum le știu deja, vor ca ceea ce știu ei să fie așa cum vor; este partea leneșă a minții care o învinge pe cea activă, ceea ce numim de obicei rezistență la schimbare și nu numai; hai, lasă-mă să rămân în limita limbajului decent… pe de altă parte, la vremea emisiunii „Arlecchino” era un singur post (sau aproape!) de televiziune, deci audiența era enormă, și, în plus era o emisiune făcută pentu copii inteligenți, fără vulgarități și violență, ceea ce, astăzi nu mai găsim…
  • Cum s-a născut pasiunea pentru teatru și ce reprezintă această artă pentru dvs ?
  • Pasiunea nu se naște. Poate doar , într-un anumit context, se trezește. Ea era acolo, ca toate pasiunile tuturor oamenilor, și când crește, se trezește…ca instinctul și alte chestii care încă dorm…dorm.. cu sau fără cântec de leagan.
  • Ce este mai important pentru un actor, talentul sau perseverența
  • Depinde din ce unghi privești lucrurile. Și pe urmă, nu există doar un singur fel de actori. Unii urmăresc gloria, alții banii, alții poziția socială și foarte puțini cunoașterea, evoluția spirituală. Pentru fiecare din aceste categorii răspunsul este nu numai diferit, dar și foarte nuanțat.
  • Ce înseamnă de fapt să fii un actor talentat?
  • Nu înseamnă absolut nimic. Unii confundă talentul social cu talentul actoricesc, alții au impresia că, dacă un actor e cunoscut e și talentat, alții confundă talentul cu tupeul, cu nonșalanța, cu farmecul personal, cu atracția fizică și cu multe alte prostii; cuvântul talent e folosit pentru orice. Reluăm discuția, după ce definim conceptul.
  • În care rol, din întreaga dvs carieră, v-ați regăsit cel mai mult?
  • Nu eu m-am regăsit în ele, ci ele în mine. Și nu total, ci pe bucățele. Se mai lucrează la subiect.
  • S-a întâmplat vreodată să interpretați un personaj pe care nu l-ați îndrăgit inițial?
  • Da, dar nu le enumăr. Regizorii, de obicei, nu văd decât aspectul exterior, care este doar o mică parte din ce ești și ce știi să faci.
  • Care credeți că este cel mai dificil rol de jucat?
  • Ăsta pe care-l faci acum.
  • Sunt oamenii mai reali în teatru decât în viața de zi cu zi?
  • Sunt două realități diferite; cine le încurcă are carențe și culturale, și de inteligență și de bun simț.
  • La ce nivel credeți că se află teatrul și cinematografia românească?
  • Nu sunt suficient de documentat ca să pot da un răspuns competent. Cred însă că arta unui anumit moment reflectă vrând-nevrând acel moment, cu bunele și relele lui.
  • Actor de teatru sau de film? În care dintre cele două ipostaze vă regăsiți mai mult?
  • Iarăși sunt lucruri diferite, aproape două meserii diferite. Îmi plac ambele. Provocările sunt și ele diferite. Doar că la film, ceva greșit nu mai poate fi schimbat la următoarea reprezentație.

„Commedia dell’arte este genul teatral cel mai dificil pentru actor, și de aceea și cel mai spectaculos”

 

  • Sunteți cunoscut ca fiind unul dintre cei mai neconvenționali maeștri în „Commedia dell’arte” prin cursurile, piesele scrise și montate la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (UNATC). Mereu ați fost atras de această formă a teatrului de improvizație? Care este deschiderea studenților către acest gen?
  • Commedia dell’arte nu este un teatru de improvizație. Este, după părerea mea, genul teatral cel mai dificil pentru actor, și de aceea și cel mai spectaculos. Circulă tot felul de păreri, că este un gen facil, de improvizație, de jucat în piețe, un stil exterior și multe alte opinii de acest gen. Dar ele nu aparțin decât celor care nici n-au văzut, nici n-au citit și mai ales nu au jucat Commedia. Bineînțeles că dacă îl joci prost, spectacolul va fi prost, dar asta nu e o caracteristică a genului- e a actorului prost care dă și el vina pe  orice altceva. Cât despre improvizație, ea apare în toată strălucirea ei, numai la actorii foarte talentați, doar în momente de grație, și e un subiect atât de delicat, că merită el singur, nu un răspuns mai larg, o carte chiar, sau poate o viață de cercetare.
  • Cât de implicați, motivați și încrezători în teatrul românesc sunt studenții pe care îi aveți la curs?
  • Studenții…sunt și ei oameni. Oamenii sunt diferiți, nu pot să generalizez. Fiecare, apreciat individual se raportează la un gen sau altul în funcție de sensibilitatea proprie, de gradul său de cultură, de dorința sa de a se situa în vârful sau la coada meseriei, sunt alegeri pe care mă feresc să le judec.

 

„Există o soartă, o karma, sau poate chiar întâmplarea de a fi omul potrivit, la locul și momentul potrivit

 

  • Sunt foarte mulți tineri actori, cu un talent deosebit, care totuși nu reușesc să își găsească locul în acest domeniu. De ce credeți că se întâmplă asta?
  • În afara a ceea ce oamenii numesc talent artistic, și nu mai reiau ideea, mai există și un talent social, un talent de a-și face norocul cu propriile mâini, mai există și o soartă, o karma, dacă vrei, sau poate chiar întâmplarea de a fi omul potrivit, la locul și momentul potrivit. Nu toți suntem la fel.
  • Care ar fi îmbunătățirile de care lumea teatrului românesc ar avea nevoie urgent?
  • Zic doar două. În primul rând o cultură adevărată a publicului. În Italia, istoria artei se predă în școala generală. Toți sunt de acord că italienii se nasc artiști, dar adevărul e că sunt educați în spiritul artei, o învață, o prețuiesc și sunt mândri de ea.  În al doilea rând, ar fi cazul ca în funcțiile de decizie să fie numiți doar oameni care au o cultură solidă. În România, deciziile, nu numai în educație și cultură sunt luate de niște așa-ziși politicieni, majoritatea de o incultură crasă, oameni fără conștiință, hoți, mincinoși, și care pentru bani și un strop de putere iluzorie își vând și țara și neamul și poate și mama.
  • Sunt românii consumatori de teatru?
  • Iar generalizăm. Nu există doi oameni identici, români sau nu. La teatru merg oamenii sensibili, educați, care vor să trăiască stări înalte. Calitatea vieții unui om poate fi măsurată după calitatea stărilor pe care le trăiește, nu după cât mănâncă, bea sau deține, sau fură… restul nici nu înțeleg de ce se duc ceilalți la teatru.
  • Cu ce ar trebui să rămână în minte și în suflet, un spectator, în urma unui spectacol de teatru?
  •  Extazul. Și pentru cei mai puțin sensibili, ca să nu zic altceva, gândul, revelația că mai există și alte lumi decât mica ta închisoare.
  • Care sunt proiectele la care lucrați în prezent și unde vă putem urmări talentul artistic?
  • Nu zic. Nu vreau să zic. Cine vrea să afle, urmărește.

 

( Interviu realizat de Onny Sîrbu )

1 COMENTARIU

  1. Felicitari pentru interviu! Niste intrebari bine punctate! E ceva vreme de cand nu s-a mai scris despre actorul Mihai Gruia, astfel ca acest material este binevenit pentru noi toti. Cred, insa, ca talentul si bunul simt al unui om, indiferent de domeniul sau de activitate, ar trebui sa constea mai mult in eleganta raspunsurilor, chiar daca sunt date „la obiect”, si mai putin in ironia ce uneori depaseste stadiul de finete. Mult succes in realizarea unor materiale profesioniste in continuare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 8 =