Cerasela Maria Bechir
Cerasela Maria Bechir

Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti „Nicolae Cajal” a devenit un model de succes în managementul public la nivel naţional.

Una dintre explicaţiile acestei performanţe o constituie faptul că, înainte de preluarea instituţiei, managerul Cerasela Maria Bechir a realizat o cercetare calitativă cu scopul radiografierii percepţiei persoanelor cazate în acest tip de cămine. Chestionarul a fost aplicat în centrele rezidenţiale din Bucureşti şi a relevat faptul că, în proporţie de 76 la sută, toţi cei intervievaţi au fost informaţi de drepturile de care beneficiază. În ceea ce priveşte informaţiile referitoare la starea de sănătate a beneficiarilor, un procent de 44 la sută dintre intervievaţi doresc mai multe informaţii. La întrebarea „instituţionalizarea se face în baza unei cereri de internare, dumneavoastră ati solicitat această internare?”, 38 la sută dintre cei chestionaţi au răspuns negativ. “Titutulatura de azil, mostenita din perioada comunista,  este încă prezentă în conştientul generaţiei care accesează astfel de servicii şi atunci trebuie sa punem un mai mare accent pe interacţiunea cu psihologul, chiar inainte de a ajunge intr-un astfel de centru”, a declarat Cerasela Maria Bechir  în cadrul conferinţei „Serviciile de îngrijire pe termen lung şi schimbările demografice”, care are loc la Predeal.

Nevoia de investiţii este din ce în ce mai mare din cauza listelor aşteptare. Căminele pentru persoane vârstnice, private şi de stat, existente în prezent în ţară sunt departe de a putea satisface toate solicitările. Bătrânii aşteaptă mai mult de doi ani până când sunt admişi într-un centru, deficitul de locuri este cronic şi nu poate fi remediat decât prin investiţii majore în următorii 10-15 ani.

Cât despre progresele manageriale care, iată, se pot înregistra şi în sectorul public, nu este nevoie decât de competenţă. „Nu tot ce fac managerii reprezinta management ştiinţific, ci numai acea parte a muncii lor care se fundamentează pe cunoaşterea şi aplicarea elementelor teoretico-metodologice puse la dispoziţie de ştiinţa managementului. Cealalta parte a muncii lor apartine conducerii empirice, desfasurate pe baza talentului, flerului lor”, a declarat Cerasela Maria Bechir pentru MagnaNews.

(Scris de Rodica Furnea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 1 =