euro

Parlamentul European va înfiinta o comisie de ancheta cu privire la implicatiile în Uniunea Europeana ale dezvaluirilor ‘Panama Papers’, a declarat joi Philippe Lamberts, presedintele grupului Verzii/Alianta Liberala Europeana (ALE), pentru AFP. ‘Avem un acord de principiu’, a precizat eurodeputatul belgian, dupa Conferinta presedintilor, formata din sefii grupurilor politice si presedintele PE, responsabila cu stabilirea agendei legislativului european. urodeputatii din grupul Verzi/ALE au propus la 7 aprilie înfiintarea unei comisii care sa investigheze montajele financiare complexe puse în practica de personalitati, mai ales europene, în Panama. ‘Acum trebuie sa ne asiguram ca viitoarea comisie va avea un mandat solid si nu va fi un tigru de hârtie’, a declarat Sven Giegold, eurodeputatul însarcinat din partea Verzilor cu chestiunile economice si financiare. Sunt avute în vedere doua optiuni de mandat. Prima ar fi fuzionarea acestei comisii cu comisia ‘TAXE’, creata în urma scandalului ‘LuxLeaks’ din noiembrie 2014, care a marcat negativ preluarea sefiei Comisiei Europene de catre Jean-Claude Juncker. LuxLeaks a scos la lumina un amplu sistem de evaziune fiscala practicat de companii multinationale, dar si rolul jucat de unele state, precum Luxemburg, pe vremea când premier si ministru de finante al acestei tari era Juncker. Comisia ‘TAXE’ este mandatata cu anchetarea practicilor de optimizare si de evaziune fiscala ale companiilor din interiorul UE. A doua varianta, propusa chiar de presedintele comisiei ‘TAXE’, eurodeputatul francez Alain Lamassoure, ar fi crearea unei noi comisii de ancheta ad-hoc, în conditiile în care comisia pe care o conduce se apleaca asupra derivelor fiscale ale companiilor, iar documentele ‘Panama Papers’ au dezvaluit practici scandaloase fiscale ale unor particulari. Chiar daca în ambele cazuri au existat aceiasi intermediari, marile banci, si aceleasi paradisuri fiscale, beneficiarii au fost diferiti, a explicat Lamassoure. Peste 214.000 de entitati offshore sunt implicate în operatiunile financiare din peste 200 de tari si teritorii, potrivit dezvaluirilor facute de Consortiul International al Jurnalistilor de Investigatie (ICIJ) care acopera o perioada de aproape 40 de ani, între 1977 si 2015. În acest vast sistem de evaziune fiscala sunt implicati în special responsabili politici, oameni de afaceri, celebritati din întreaga lume.

93 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 8 =