curs resuscitare

Un curs de resuscitare va avea loc în mai, pe Național Arena, prin care România vrea să intre în Cartea Recordurilor.

Peste 5.900 de persoane și-au anunțat prezența la acest curs de resuscitare iar un sfert dintre participanți sunt victime colaterale ale unui stop cardiorespirator în familie sau în cercul de cunoștințe.

La evenimentul „Record pentru viață — 110 ani de Salvare a vieții”, fiecare participant va aplica pe un manechin procedura standard de 30 compresii cardiace și 2 insuflări pulmonare.

Vor fi prezenți 600 de instructori atestați.

Un reprezentant al Guinness World Records va lua parte la acest eveniment, pentru validarea recordului.

Cei care doresc să participe la „Record pentru viață — 110 ani de Salvare a vieții” sunt așteptați în continuare să se înscrie pe www.recordpentruviata.ro.

Organizatorii — Societatea de Salvare București și Serviciul de Ambulanță București Ilfov — anunță că primii 12.000 de participanți înscriși vor fi alertați prin intermediul aplicației „Există un Erou în fiecare dintre voi” de fiecare dată când o persoană va fi în stop cardiorespirator în apropierea lor.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 8 =