up ro

Tichetul de masă electronic de la Up România are în premieră şi o platformă SMS, care va oferi utilizatorului informaţii în timp real despre tranzacţiile efectuate şi soldul rămas pe card, informează un comunicat de presă al Up România remis MagnaNews.

Cei care deţin un card de masă Cheque Dejeuner vor fi mereu informaţi cu privire la data de alimentare a contului, valoarea tichetelor din cont, precum şi valoarea tichetelor rămasă în cont după fiecare plată efectuată cu cardul.

Acest nou serviciu, lansat de Up România, este conceput să ofere transparenţă şi control utilizatorului asupra propriilor cheltuieli, să îi ofere mereu informaţii printr-un SMS, indiferent de ora la care se desfăşoară tranzacţia.

Niciodată nu a fost mai simplu ca acum pentru angajatori să implementeze soluţii de motivare şi stimulare a salariaţilor. Tichetul de masă este un astfel de instrument, iar pentru acei angajaţi care iubesc tehnologia, care fac în general plăţi online sau cu cardul şi nu au bani cash asupra lor, cardul de masă este o modalitate modernă prin care își pot plăti masa de prânz. Un mare avantaj al tichetului de masă electronic este că acesta permite folosirea unor fracţii din valoarea unui tichet, fără a pierde însă controlul asupra tranzacţiilor efectuate, utilizatorul având posibilitatea permanentă de a fi informat prin SMS, aplicaţie telefonică sau platformă online asupra valorii tichetelor şi cheltuielilor operate”, a subliniat Elena Pap, director general Up România.

Pe lângă serviciul SMS, cardul Up va beneficia şi de o aplicaţie telefonică care se va putea descărca în curând de pe App Store sau Google Play şi va permite consultarea soldului de pe card, data alimentării şi valoarea tichetelor de masă.

Cardul de masă de la Up România are ca suport şi o platformă online – Up Online – unde beneficiarul îşi poate crea un cont ca apoi să efectueye diferite operaţiuni consultative precum: interogare de sold, istoricul tranzacţiilor, numărul, valoarea şi valabilitatea tichetelor de masă, reţeaua de magazine partenere. Activarea sau blocarea cardului sunt acţiuni operaţionale care pot fi efectuate din contul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =