Daniel BUDA

Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a participat la şedinţa comisiei de resport din Parlamentul European, unde s-a discutat pe tema situației din sectorul agricol la nivelul Uniunii Europene. “A fost cea mai eficientă și mai consistentă întâlnire cu domnul Hogan. I-am adresat mai multe întrebări referitoare la plățile ajutorului direct din Pilonul I care au fost întârziate în România din cauza problemelor legate de soft care nu a permis înregistrarea dosarelor. În momentul de față, avem 200.000 de cereri care nu sunt încă plătite către fermieri ceea ce provoacă dezechilibre majore, atât în sectorul zootehnic, cât și-n cel agricol. I-am solicitat Comisarului Hogan să îmi comunice dacă a fost sesizată Comisia Europeană de către autoritățile din România cu această problemă, dacă autoritățile au cerut ajutorul și dacă dispune Comisia de un mecanism prin care să intervină în această situație precum și de împrejurările care au determinat cele 8 state membre, printre care și bineînțeles și România, să nu cheltuie niciun euro. Răspunsul domniei sale a fost foarte clar și anume: «În ceea ce privește România și alte țări, Franța și părți din Marea Britanie, există problema banilor care au rămas din 2015 din cauza problemelor de soft. O să analizăm situația cu atenție în următoarele zile ca să vedem cum putem ajuta România fără să se impună penalizări și sancțiuni. Pe mine nu mă interesează să sancționez niciun stat membru dacă există un motiv logic care nu creează o situație în care să se pună problema de management financiar al Uniunii Europene. Vreau să dau posibilitatea statelor membre să cheltuie banii. Deci, am o atitudine pozitivă. Dar trebuie să conving autoritățile și să analizez situația ca atare». Referitor la necheltuirea celor 11 milioane de euro, domnia sa nu a găsit o explicație logică, îndemnând statele să facă acest lucru. Cu siguranță, în perioada următoare voi avea o intervenție publică pe marginea acestui subiect. Guvernul Cioloș nu își poate permite să nu cheltuie cele 11 milioane de Euro puși pe tavă de UE la dipoziția fermierilor din România. Niciun Guvern nu își poate permite luxul să ignore acești bani”, a dezvăluit euroalesul.

102 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 2 =