Valoarea acțiunilor la bursă a grupului Volkswagen a scăzut considerabil din cauza scandalului motoarelor trucate, motiv pentru care producătorul german de automobile va fi dat în judecată de fondul suveran norvegian, unul dintre principalii acționari ai grupului.

Fondul suveran norvegian, cel mai mare din lume, a afirmat duminică seară pentru Financial Times că pregătește acțiuni în justiție în Germania împotriva producătorului de automobile Volkswagen.

„Avocații noștri consideră că modul în care grupul a acționat justifică cererea de reparații în cadrul legislației germane. În calitate de investitor, este responsabilitatea noastră să păstrăm părțile pe care le deținem în Volkswagen”, a declarat cotidianului directorul general al unității din banca centrală care administrează acest fond.

Potrivit bloomberg.com, fondul alimentat din veniturile încasate de pe urma hidrocarburilor norvegiene este al patrulea acționar al producătorului german, cu 1,64% din capital.

Acest grup al cărui portofoliu reunește 12 mărci, printre care Volkswagen, Audi, Porsche și Seat, a fost nevoit să cheltuiască 16,2 miliarde de euro pentru a face față scandalului manipulării testelor de emisii unor motoare diesel izbucnit anul trecut.

Probele sale judiciare sunt abia la început, cu o serie de acțiuni în justiție declanșate în Statele Unite și Olanda.

Niciun purtător de cuvânt al producătorului de automobile nu a putut fi contactat duminică seară.
Volkswagen a folosit softuri pentru manipularea testelor de emisii la 11 milioane de mașini din întreaga lume pentru a le face să pară mai puțin poluante, iar în prezent se confruntă cu consecințele acestui scandal.

sursa: www.agerpres.ro

58 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 3 =