maria olaru

Maria Olaru, campioana absolută la gimnastică, face dezvăluiri uluitoare despre modul umilitor, jignitor și agresiv în care antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang le tratau și educau pe sportive în perioada când gimnasta făcea parte din lotul național al României.

În cartea autobiografică „Prețul aurului. Sinceritate incomodă” pe care Maria Olaru o va lansa la Bookfest pe 4 iunie, sportiva vorbește despre cum cei doi antrenori de gimnastică aplicau violența ca metodă de educare, le jigneau și umileau pe fete în timpul antrenamentelor.

„După amiază a fost teroare. Am început cu sol, m-a bătut și s-a purtat urât cu mine. Mi-a dat de doua ori tare cu cauciucul peste fund. Dupa ce m-a bătut, nu am mai făcut nimic. Îi făceam în contră și făceam mutre. Apoi m-a trecut la sărituri. Acolo mi-am bătut joc de ea, atunci Lili (nr. Lili Cosma, antrenoarea Mariei) m-a dat afară din sală. Am stat în vestiar tot schimbul, apoi m-a chemat la paralele. Acolo am mers bine cu o singură excepție, m-am lovit la coaste. După antrenament mi-a zis că nu mai face niciodată cu mine sărituri și mi-a mai spus catâr încăpățânat. Era iute la mânie și la meserie. La început, când vedeam ce le făcea celorlalte… mă cam umpleam de groază. Eu, care veneam de acasă cu spaimele și obsesiile mele – era tocmai ce nu mi trebuia. Uneori, teroarea e mai greu de suportat când te temi că vei fi pedepsită, decât pedeapsa în sine”, dezvăluie fosta gimnastă într-unul din fragmentele din cartea sa, relatează Gazeta Sporturilor

Fostul antrenor, Octavian Bellu a evitat comentariile și răspunsurile clare legate de acest subiect, declarând că până nu va citi cartea nu poate să se pronunțe exact.

Cartea „Prețul aurului. Sinceritate incomodă”, scrisă de Maria Olaru, va avea lansarea oficială sâmbătă, la 13:30, la București, în cadrul Târgului de carte Bookfest, de la Romexpo. Ulterior, volumul va putea fi achiziționat de la standul editurii Vremea.

Sursa: gsp.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 2 =