Peste 70 de nume importante din cinematografia românească, alături de jurnaliști, distribuitori de film, critici și organizatori de festival au semnat zilele acestea o scrisoare deschisă adresată Parlamentului României prin care susțin modificările legislative propuse de Ministerul Culturii în ceea ce privește cinematografia de la noi.

Redăm mai jos conținutul scrisorii:

“Stimați membri ai Parlamentului României,

În acest moment, CINEMATOGRAFIA ROMÂNEASCĂ este singura ramură de
activitate cultural-artistică din Romania care nu a înregistrat vreun
eșec major în ultimii 15 ani. Dimpotrivă, chiar – an de an, s-a
lansat cel puțin un film care a adus României, în plan
internațional, premii si APRECIERI LA SUPERLATIV. Multe dintre aceste
filme s-au bucurat de succes de public și în țară, unde situația
cinematografelor reclamă și ea luarea unor măsuri urgente. Acest
succes internațional constant nu a fost egalat de nici un alt domeniu
și a devenit o carte de vizită pentru România.

Este pentru prima dată când guvernul, prin Ministerul Culturii,
apreciază la justa valoare aceste eforturi ale cineaștilor și pune
cinematografia pe lista priorităților asumate, iar în perioada
imediat următoare se va înainta spre aprobarea dvs. legea de abilitare
a Guvernului, care include anumite modificări aduse legii
cinematografiei. Am dori să vă supunem atenției câteva aspecte
legate de oportunitatea acestor reglementări care, odată votate, ar
spori șansele ca succesul de care se bucură acum cinematografia
noastră să rămână o realitate și în anii viitori.

1.      Legislația noastră în domeniu se va alinia cu cea europeană,
modernă.

2.      Legea va căpăta o formă coerentă ce elimină ambiguitățile
din legea actuală, ambiguități soluționate de multe ori pe cale
judecătorească.

3.      Se va elimina condiția de secretizare a concursului de
proiectele de film, fapt ce va face finanțarea de film românesc mai
transparentă.

4.      Noua lege va facilita accesul tinerilor producători la
finanțări (cadrul actual are o natură profund discriminatorie față
de ei).

5.      Orice artă are nevoie să fie stimulată pentru a experimenta.
Producțiile micro-buget sunt soluția deja existentă în multe țări
vecine și nu numai.

6.      Multe dintre filmele românești care s-au bucurat de succes au
fost realizate cu sprijinul financiar al unor parteneri străini.
Considerăm că ar fi un gest de minimă curtoazie și de diplomație
să existe o reciprocitate iar filmele straine, respectiv
co-producțiile minoritare, sa poata fi sprijinite în țara noastră.

7.      Nu în ultimul rând, pentru a asigura o producție constantă
și sănătoasă de filme, este necesar ca cinematografia românească
să aibă surse stabile de alimentare ale Fondului cinematografic (care
nu este sprijit de la bugetul de stat).

Nu putem decât să ne exprimăm entuziasmul și susținerea tuturor
acestor măsuri propuse de către Ministerul Culturii și avem
încrederea că veți înțelege oportunitea adoptării cât mai rapide
a lor, ce nu vor face decât să urgenteze soluționarea unor probleme
amânate de nenumărate ori și care nu au făcut decât să creeze
disensiuni și blocaje.

Cu respect,

Ada Solomon, producător
Oana Giurgiu, producător
Anca Puiu, producător
Codruța Crețulescu, producător
Monica Lăzurean Gorgan, producător
Iuliana Tarnovețchi, producător
Anamaria Antoci, producător
Gabriela Suciu, producător
Oana Iancu, producător
Irina Malcea, producător
Adriana Răcășan, producător
Bogdan Crăciun – producător
Oana Pellea, actor
Rodica Lazăr, actor
Andreea Vasile, actor
Ana Ularu, actor
Cosmina Stratan, actor
Nicoleta Lefter, actor
Șerban Pavlu, actor
Radu Iacoban, actor
Andi Vasluianu, actor
Adina Pintilie, regizor
Adrian Sitaru, regizor
Alexander Nanau, regizor
Alexandru Solomon, regizor
Ana Szel, regizor
Anca Damian, regizor
Andrei Crețulescu, regizor
Andrei Ujică, regizor
Bogdan Mustață, regizor
Călin Peter Netzer, regizor
Claudiu Mitcu, regizor
Constantin Popescu, regizor
Corneliu Porumboiu, regizor
Dan Chișu, regizor
Doru Nițescu, regizor
Gabriel Achim, regizor
Ilinca Neagu, regizor
Iosif Demian, regizor
Iulia Rugină, regizor
Ivana Mladenovic, regizor
Laura Căpățână, regizor
Marius Iacob, regizor
Mona Nicoară, regizor
Napoleon Helmis, regizor
Ozana Nicolau, regizor
Paul Negoescu, regizor
Radu Jude, regizor
Raluca David, regizor
Stere Gulea, regizor
Tudor Giurgiu, regizor
Tudor Cristian Jurgiu, regizor
Vlad Gliga, regizor
Vlad Ilicevici, regizor
Ana Drăghici, director de imagine
Anamaria Sandu, scriitor
Barbu Bălășoiu, director de imagine
Cătălin Cristuțiu, monteur
Crăița Nanu, scenarist
Cristian Nicolescu, monteur
Dan Stefan Rucăreanu, sound designer
Eugen Kelemen, monteur
Mălina Ionescu, scenograf
Roxana Szel, monteur
Bujor T. Râpeanu, critic de film
Csilla Kato, organizator festival
Florentina Ciuverca, jurnalist
Ileana Bîrsan, critic de film
Ileana Cecanu, distribuitor
Iulia Blaga, critic de film
Melinda Boroș, distribuitor
Mihai Chirilov, critic de film
Ștefan Bradea, distribuitor”

sursa foto: cinemarx.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 1 =