IMG_5017

Unul dintre cei mai importanți artiști plastici români contemporani, care prin creațiile sale aduce împreună oameni, religii, mentalități și transgresează granițele, maestrul Emil Ciocoiu a revenit pe meleaguri românești. Renumitul pictor a fost prezent zilele trecute la Muzeul Cotroceni unde, din luna aprilie, cele 100 de lucrări prin care își reflectă talentul deosebit, pasiunea și devotamentul față de această artă sunt cele mai impresionante piese din “puzzle-ul plastic” intitulat “Natura-Omul-Universul”. MagnaNews vă propune, prin interviul de mai jos, să pășiți în Universul maestrului Emil Ciocoiu, să descoperiți o lume magică, o lume plină de lumină și culoare, bunătate și optimism.

Onny Sîrbu: Cum aţi descoperit şi accesat sursele de inspiraţie pentru tablourile dvs? Pictaţi doar ceea ce simţiţi, dorinţe pe care doar dvs le ştiţi?

Emil Ciocoiu: În primul rând am descoperit talentul la desen şi la pictură în general şi, după aceea au urmat temele sau subiectele pe care le-am abordat mai târziu. Am studiat la Academia de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti şi am fost bursier din ’75 până în ’77. Asta a fost o cucerire de prestigiu pentru mine, la vremea aceea. După care, în anul 1980, m-am hotărât să părăsesc ţara din motive pe care le ştim cu toţii, prin opreliştile care mi se puneau în exprimarea artistică și nu am acceptat să contribui la glorificarea comunismului. Şi atunci, desigur, toate acele piedici m-au determinat să părăsesc ţara. Având o expoziţie în străinătate, nu m-am mai întors. Și cu asta am ajuns în anul 1980 în Germania unde, am avut de la început puterea de a face faţă nevoilor, greutăţilor de acolo, lucrând bineînţeles, pictând şi expunând; că numai aşa poţi să reuşeşti să îţi expui arta. Dar arta este compusă din două elemente: cel rațional și cel emoțional. În momentul în care unul dintre aceste elemente predomină în defavoarea celuilalt, se produce un dezechilibru. O compoziție bine stăpânită, compusă rațional, ajută foarte mult la redarea sentimentului, a emoției. Emoția se construiește pe o bază rațională. Leonardo Da Vinci a zis: „La pittura e’ una cosa mentale”, gândindu-se exact la ce am spus vizavi de emoția redată prin formă, prin gândire. 

“Orice tuşă atinsă pe pânză, trebuie compusă. Adică, în momentul în care ai atins în dreapta pânza, înseamnă că imediat în stânga trebuie să găseşti un reper” 

O.S: De la ce vârstă aţi început să vă şlefuiţi talentul în arta plastică şi care a fost momentul în care aţi simţit că Aceasta este Calea?

E.C: Cred că pe la vârsta de 5 ani. Tatăl meu a fost pictor şi a pictat chiar la fresca de la Ateneu, o bună porţiune din aceasta, sub conducerea şi bineînţeles corectarea lui Costin Petrescu. Simţeam mirosul culorilor de mic și-atunci, vrând-nevrând s-a instalat o dorinţă puternică de a cânta prin culoare ceea ce vedeam. În felul acesta, uşor-uşor am ajuns ca la vârsta de 10 ani să fac primul portret, al profesoarei mele de geografie. Mi s-a părut că l-am reuşit și că am cucerit ceva. Bine, mai desenasem şi înainte dar nu un portret (care este foarte greu de realizat) iar reuşita asta m-a încurajat să trec şi la compoziţie. Apoi, când eram în liceu, în clasa a IX-a, am avut o lucrare mare de doi metri înălţime, în care l-am pictat pe Tudor Vladimirescu cu mustăţi, căciulă, în hainele de pandur. Am fost admirat de tot liceul şi mereu aveam cuceriri de genul acesta. Desigur că apoi am dat la facultate. N-am reuşit de prima dată dar m-am pregătit cu câţiva pictori care m-au îndrumat, printre care tatăl meu (n.r Alexandru Ciocoiu) şi Iustina Popescu, Ștefan Câlţea, Sorin Ilfoveanu. După aceea, în anul următor am făcut armata ( 1 an şi 3 luni ) după care am reuşit la facultate, ca soldat fruntaş fiind. Şi chiar profesorul meu, maestrul Gheorghe Şaru, când m-a văzut în atelier m-a întrebat ce caut eu acolo. N-aveam încă hainele civile la mine şi i-am spus: „Mă scuzaţi maestre, dar, deşi sunt soldat şi eu sunt studentul dvs”. Dânsul a roşit, că era o persoană foarte delicată şi un om deosebit şi mi-a zis că pot să continui şi cu uniforma pe mine. În perioada în care am făcut armata am continuat să mă pregătesc, am desenat şi am făcut şi o copie foarte importantă după „Atacul de Smârdan” după Grigorescu. Îi pictam şi pe colegi, îi desenam. Iar apoi, apropo de sursele descoperite şi accesate pentru a-mi crea stilul propriu, am tot exersat. Și lucrurile au venit de la sine. Am exersat peisaje, natură statică etc şi, chiar în timpul meu din România, am participat la expoziţii naţionale. De exemplu, una dintre teme a fost „1877” şi am realizat o lucrare destul de mare şi am reuşit cu acea lucrare, cât şi cu mai multe participări de genul acesta, să devin membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Pe urmă, am exersat foarte mult peisaje, natura. Îmi plăcea foarte mult să merg în Delta, la mare, la Comana, în diverse locuri din ţară iar toate aceste locuri mă inspirau şi îmi îmbogăţeau paleta artistică, de care fiecare pictor are nevoie. Desigur, tot de la profesorul Şaru am învăţat un alt lucru extraordinar şi anume că orice tuşă atinsă pe pânză, trebuie compusă. Adică, în momentul în care ai atins în dreapta pânza, înseamnă că imediat în stânga trebuie să găseşti un reper. Un alt sfat, ori mai bine zis exerciţiu, era acela în care trebuia să obţii de la alb la negru 300 de nuanţe succesive. Asta ni se părea demenţial nouă ( n.r. studenţilor), dar totuşi era temă şi trebuia să o executăm. La fel se întâmpla şi cu trecerea de la roşu la alb, de la verde la alb ori de la albastru la alb. Acest exerciţiu dădea o incredibilă nuanţare şi toate indiciile acestea ne-au învăţat să vedem mai în profunzimea lucrurilor. De exemplu, uitaţi-vă şi la lucrările de aici, sunt milioane de nuanţe într-o lucrare. Cumva, asta este viziunea artistică combinată cu exerciţiu, şi ştiinţa de a compune şi de a reda în complexitatea ei o temă. De exemplu, aici, în tema “Uni-versum” predomină mai întâi elemetul divin, după aceea Universul sau Cosmosul creat, şi după care, de jur împrejur Haosul. Sunt 3 elemente mari şi importante.

O.S: Cum raportaţi experienţa artistică personală la ideea artei văzută ca ‘’agonie şi extaz’’?

E.C: Arta este şi magie. Trebuie să fie o motivaţie foarte puternică pentru a ataca un subiect sau o temă de genul acesta. Complexitatea cu care se exprimă artistul, duce la o fenomenologie artistică, la un fel de perplexitate sau extaz în sensul magiei, al vibraţiilor care se degajă din creaţia respectivă.

„Artistul rămâne şi în modestia lui şi de aceea este înţeles mai târziu ca talent şi ca geniu” 

O.S: Ce credeţi că îl propulsează pe un pictor consacrat şi cum vedeţi raportul dintre talent, noroc şi critica de specialitate?

E.C: Acesta este un domeniu foarte alunecos. În sensul că, un artist poate fi foarte bun şi să nu aibă puterea să se arate, să se afirme. Nu toţi dau din coate să se afirme. În primul rând, artistul rămâne şi în modestia lui şi de aceea este înţeles mai târziu ca talent şi ca geniu. Cum a fost Van Gogh, de exemplu. El nu a fost unul care voia neapărat să scape prin saloane, să fie văzut şi aşa mai departe. Cezanne, la fel, picta în sudul Franţei, acolo la el şi, rar, venea la Paris să expună. În al doilea rând, este important ca un pictor să aibă curajul de a ieşi în faţă dar şi să aibă prieteni, și să aibă susţinere din partea criticilor de artă. Un critic de artă observă foarte repede un talent, îl poate ajuta pe artist, îl poate promova în diverse medii, în publicaţii ş.a.m.d. Este important şi norocul dar pe undeva, norocul acesta ţi-l mai şi faci, este important să-l şi cauţi, să-l sprijini, să nu dai cu piciorul când ai ocazia. Și depinde de temperamentul artistului. Iar ca pași de urmat ar fi să lucrezi puternic, intens, să fii sincer cu tine în ceea ce faci și în temele pe care le abordezi și neapărat să expui. Adică, să te vadă lumea. Că dacă stai numai în atelier nu ai cum să ai succes și devine frustrant.

 „Pentru mine, credința este aceea care duce către iluminare”

O.S: Care credeţi că sunt căile pe care Omul trebuie să le urmeze pentru a putea accede la echilibrul oferit de Natură şi Univers?

E.C: Există mai multe căi. Una dintre ele este, în primul rând, aceea de A Fi Bun cu ceea ce ai în jurul tău, începând cu natura, cu semenii tăi și vizavi de Dumnezeu. E adevărat că există trepte, etape prin care să dovedești această bunătate, toleranță și respect față de ce e în jurul tău și cu cei din jurul tău. Sigur, pentru mine, credința este aceea care duce către iluminare.

„Dacă ești tolerant, ești bun, asta duce la înțelepciune. Alții mor și nu reușesc să își dea seama”

O.S: De ce credeţi că ajung oamenii să se îndepărteze de lumina din interiorul lor şi în ce elemente credeţi că „s-au rătăcit” majoritatea ori, care ar fi factorii ce au dus la acest lucru?

E.C: Factorii sunt cei materiali. Cum spunea și Apostolul Pavel, omul trebuie să se lepede de cele lumești, materiale. Nu să se lepede neapărat dar, să nu fie prioritare în viață. Dacă ești tolerant, ești bun, asta duce la înțelepciune. Înțelepciune față de tot ceea ce este în jurul tău și atunci, desigur că, te înalți spiritual, te luminezi. Și normal că apoi, vezi lucrurile cu totul altfel decât dacă te-ai implica în tot felul de procese materiale, dacă ești lacom, intolerant și ai intensa dorință de putere. Și ce înseamnă putere până la urmă? Te uiți la unii care au ajuns la putere și au avut una materială, manifestată prin forță dar la bătrânețe nu îi mai recunoști, își pierd memoria și așa mai departe. Adică, toate lucrurile acestea le vezi atunci când meditezi mai mult la sensul vieții. Cine e înțelept, mai din tinerețe, ajunge să descopere că e bine așa. Alții mor și nu reușesc să își dea seama.

„Și în România sunt oameni care iubesc arta dar probabil este vorba și de posibilități materiale”

O.S: Este Germania ţara ideală pentru dezvoltarea şi ascensiunea unui pictor?

E.C: Nu neapărat. Sigur că acolo societatea este mai bine structurată și dorința de artă este mult mai acerbă. Și în România sunt oameni care iubesc arta, dar probabil este vorba și de posibilități materiale pentru că, desigur, aici nu sunt bine puse la punct niște lucruri. Dar societatea merge înainte, o să progreseze și o să-și dea seama. Acolo există sistem de sponsoring (n.r. sistem de sponsorizare) ceea ce la noi am înțeles că este doar pe hârtie, în fază de proiect. Ca să încurajezi un artist, dacă ești de exemplu  un om de afaceri, ai un birou frumos și îți dorești un tablou al unui artist bun, cunoscut sau mai puțin cunoscut dar care are o lucrare care îți place, dintr-un anumit procent din câștigul tău, statul îți permite să cumperi lucrarea respectivă. În Germania, funcționează acest sistem și ajută foarte mult artistul să evolueze, să meargă mai departe.

O.S: Dacă nu ar fi fost Germania, în ce altă ţară v-ar fi plăcut să locuiţi şi să creaţi?

E.C: În Italia. Deși, m-ar fi tentat Franța dar acolo este așa o luptă între artiști, o competiție mai crâncenă. Nu zic, și mie îmi plac competițiile, expun și în expoziții de grup și la târguri de artă. Dar, nu știu, în Italia îmi place mentalitatea și libertatea aceea a italienilor cum că toți suntem frați, suntem buni. Italienii sunt mai volubili, deschiși, mai prietenoși. Am foarte multe expoziții de artă și în Italia și da, probabil și acolo mi-ar fi plăcut să locuiesc.

„Scânteia vine când vine”

O.S: Există un anume moment al zilei care v-a inspirat/ vă inspiră mai mult, în crearea lucrărilor dvs?

E.C: Eu sunt foarte disciplinat așa, și mă duc zilnic la atelier și lucrez, în afară de ziua de duminică bineînțeles. Dar, parcă îmi lipsește ceva dacă lipsesc o zi. Însă, nu pot să zic că a existat sau există un anumit moment din zi care mă inspiră. Scânteia vine când vine.

„Mesajul se degajă din lucrarea compusă mental cu emoția care vine din suflet”

O.S: Cum aţi descrie „presimţirea creaţiei”?

E.C: Haideți să vă povestesc cum și ce mi s-a întâmplat o dată. Eram la Ierusalimul de Sus, desenasem eu pe furiș niște rabini, imami, budiști, tot felul de figuri așa, că îmi plac mult caracterele. Și pe la ora 5 după amiază voiam să mă odihnesc, să beau o cafea, o apă, când, am început să aud un murmur extraordinar care se degaja din spatele Zidului Plângerii. Auzeam dintr-o parte evreii care se prosternau în fața Zidului și spuneau rugăciuni cu cărți în mână, citeau și se rugau, iar dincolo musulmanii care se aruncau la pământ și se rugau în fața Moscheii și creștinii care se roagă și ei în același loc. Atunci m-am întrebat: Oare oamenii ăștia nu se roagă toți la același Dumnezeu? De ce unii sunt așa și unii așa, de ce unii sunt îmbrăcați așa și ceilalți altfel, când ei se roagă la același Dumnezeu? Chiar dacă în diverse feluri. Ei, și de atunci am început mai multe lucrări în care fie am surprins aceste 3 religii într-un tablou, fie în care am proiectat, în aceeași pânză, fiecare religie cu simbolurile ei. Așadar, forma a venit după acea emoție, acea trăire. Mesajul se degajă din lucrarea compusă mental cu emoția care vine din suflet.

O.S: V-aţi construit o carieră prestigioasă, cu numeroase expoziţii personale, participări la expoziţii de grup şi evenimente artistice din întreaga lume. În care moment v-aţi simţit cel mai împlinit din punct de vedere profesional?

E.C: Cred că momentele de genul acesta au loc în atelier când ai reușit să finalizezi lucrarea. Desigur, emoțiile din fața publicului există și ele dar acelea sunt puțin de altă natură. Exaltarea proprie, personală este în atelier, în momentul în care ai reușit să proiectezi visul pe pânză. Dar, sigur, au fost și emoțiile date de aprecierea celorlalți iar un moment de împlinire a fost când marele colecționar Peter Ludwig mi-a apărut în atelier, sigur după ce mă observase ani de zile. Iar într-o zi, m-a sunat că vrea să îmi viziteze atelierul. A vrut să vadă toate lucrările și a ales dintre ele o lucrare care se află la Muzeul Ludwig din China, o alta la Fundația Ludwig din Aachen și alte lucrări care au plecat în alte părți ale lumii. Ăsta a fost un moment iar un altul foarte important pentru mine a fost când am fost invitat la Muzeul de Artă al României iar după 16 ani de exil am fost primit cu multă bucurie și cu brațele deschise. A fost emoționant pentru că am revăzut foarte mulți prieteni colecționari, artiști, pictori.

O.S: De ce anume credeţi că are nevoie ţara noastră, ca artiştii penelului să se poată consacra aici şi să nu fie nevoiţi să plece peste hotare?

E.C: În perioada aceasta de globalizare nu se mai pune chiar problema națională, să te afirmi aici, să te afirmi dincolo. Te afirmi unde poți. Dar știți, părerea mea este că aici (n.r. în România) ar trebui încurajați artiștii, să li se dea posibilități de sponsorizare și șanse reale de a li se cumpăra lucrările. Noi aveam chiar în comunism ( cu toate păcatele lui) Uniunea Artiștilor Plastici care îi ajuta pe artiști. Există și azi Uniunea aceasta dar numai pe hârtie din păcate, nu îi ajută cu nimic și, după părerea mea, nu mai are niciun cuvânt de spus sau unul foarte mic în orice caz. Ar trebui ca artiștii să fie încurajați pe linie guvernamentală, oficială. Uite, artiștilor care absolvă să li se ofere un loc de muncă eventual. De exemplu, pictorilor monumentaliști sau textiliști sau ceramiști, să li se ofere un loc de muncă. Ce să zic, e foarte greu, e complicat tot sistemul acesta.

O.S: Ar mai fi ceva ce nu aţi atins deja în exprimarea talentului dvs artistic?

E.C: Sigur că ar mai fi. Întotdeauna e loc pentru mai mult și mai bine. Însă nici eu nu pot să vă spun ce anume. Am planuri, visuri dar nu aș putea spune exact ce voi face de-acum încolo. Dar simt că e mult de atins, mi-ar mai trebui încă două-trei vieți să exprim ceea ce simt și ceea ce-mi propun.

O.S: Ce vă doriţi pentru viitor?

E.C: Eu visez să expun pentru România la Bienala de la Veneția, anul viitor. Și mai am o expoziție în programare, tot pentru anul viitor, la Viena.

Expoziţia de pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni (aprilie-iunie 2016) a cuprins un număr de 100 de lucrări din creaţia pictorului Emil Ciocoiu care reflectă, potrivit criticului de artă Marius Tiţa: „într-un discurs magistral, măreţia Omului, perfecţiunea Naturii şi splendoarea Universului”.

Emil Ciocoiu trăieşte şi lucrează în Germania la Aachen, dar legătura pictorului cu România este una puternică, lucru subliniat şi de Marcel Philipp — primarul general al oraşului Aachen:”în suflet păstrează rădăcinile româneşti care îi poartă paşii înapoi spre ţară”.

Lucrări semnate de pictorul Emil Ciocoiu se găsesc în Colecția Televiziunii din Köln, Colecția Casei Regale a Olandei — Den Haag, Muzeul de Artă Sacră — Veneția, Fundația Ludwig — Aachen, Muzeul Național de Artă al României — Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al Chinei, Beijing.

Galerie foto expoziție Natura-Omul-Universul”:

DSCN3935 IMG_5004 IMG_5006IMG_5011 IMG_4999 IMG_4989 IMG_5020 IMG_5013 IMG_5021 DSCN3940 DSCN3932

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 6 =