interferenti endocrini

Întârzierile Comisiei Europene în publicarea criteriilor științifice necesare pentru a identifica și a reduce expunerea la produse chimice cu efecte adverse asupra hormonilor, pe care UNEP/OMS le consideră o amenințare globală la adresa sănătății publice, au fost condamnate de Parlamentul European în rezoluția votată în această săptămână. Textul privind ”perturbatorii endocrini” subliniază că eșecul permanent al Comisiei de a publica criteriile, publicare ce trebuia să aibă loc până la sfârșitul lui 2013 încalcă și legislația Uniunii Europene. Deputații condamnă Comisia nu numai pentru că nu a îndeplinit obligația de a adopta criterii științifice, dar și pentru că a nu a respectat obligațiile instituționale specificate de Tratatele UE, în rezoluția adoptată cu 593 de voturi la 57 și 19 abțineri. Curtea Europeană de Justiție a stabilit în decembrie 2015 că executivul Uniunii a încălcat dreptul comunitar prin nepublicarea criteriilor și deputații au cerut în repetate rânduri Comisiei să impună restricții asupra substanțelor. Deputații subliniază că propusele criterii științifice erau gata în 2013, dar nu au fost publicate pentru că executivul UE a preferat să lanseze un studiu de impact, o decizie care nu era cerută de dreptul comunitar și nu era potrivită pentru a decide în acest subiect științific, se arată în decizia Curții.

55 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =