În timp ce mă îndreptam spre redacție, mă gândeam la paradoxul de a mă simți în siguranță într-un oraș așa murdar și sufocant ca Bucureștiul. Ba mai mult, sunt fericită că nu m-am aflat la Nisa, locul după care tânjeau, până în această noapte, milioane de oameni. Nu pot să înțeleg cum orice dement poate intra cu camionul oriunde și oricând, fără a-l putea opri nimeni. Iar toată această nebulozitate în care se adâncește Europa este întreținută de întrebarea legitimă: De ce Occidentul nu distruge Statul Islamic sau câți oameni trebuie să moară pentru a se lua o decizie radicală?

Nu trebuie să mai spun și eu că imaginile de la Nisa sunt dramatice. Chiar departe fiind de locul masacrului, este imposibil să nu fim afectați de moarte și mutilare. Cam acesta este produsul violenței, tradus în spaima de a călători, de a ieși în mulțime. Sentimentul și mai cumplit este acela de a nu ne trezi în mijlocul unul război adevărat, pentru că atunci tot sistemul nostru de valori, pentru fiecare în parte, va fi cu totul altul. Personal, mi-e teamă de nedreptatea și cruzimea unui război, astfel că pot fi de acord cu teza că adepții terorismului islamic ar trebui expulzați din spațiul Uniunii Europene.

Sunt lucruri definitorii care se întâmplă în Europa. Guvernele însă trebuie să înțeleagă că a venit vremea deciziilor politice definitorii, altfel, mai curand decât credem, vom aluneca ireversibil pe o linie sinucigașă, imposibil de gestionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 9 =