În societatea zilelor noastre, în care accentul cade asupra informațiilor negative și afectează buna funcționare a creierului uman, cuvintele și sfaturile unei personalități pline de cultură, profesionalism și deosebită noblețe vin ca un pansament asupra sufletului, personalității și gândirii unui om. MagnaNews vă propune o incursiune în tainele nemărginite ale creierului uman, alături de renumitul om de știință

13956807_10208499226375727_1057208536_n

În societatea zilelor noastre, în care accentul cade asupra informațiilor negative și afectează buna funcționare a creierului uman, cuvintele și sfaturile unei personalități pline de cultură, profesionalism și deosebită noblețe vin ca un pansament asupra sufletului, personalității și gândirii unui om. MagnaNews vă propune o incursiune în tainele nemărginite ale creierului uman, alături de renumitul om de știință Acad.Prof.Dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. Academicianu este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparținând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema. Acad.Prof.Dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici este totodată și Președintele Centrului Internațional Antidrog și Pentru Drepturile Omului ( CIADO ).

Onny Sîrbu: Domnule academician, cine și ce anume v-a format ca personalitate și ca om de știință? 

Acad. Prof.Dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici: Oo, au fost mulți. În primul rând, părinții care ne-au educat foarte bine pe sora mea și pe mine. Ei au fost niște oameni cultivați, cu o educație cum se făcea atunci. După aceea, am făcut liceul particular, adică la domiciliu, fără frecvență. Eram la țară, la Stolnici, și profesorii veneau de la Pitești, de la liceul I.C. Brătianu, pentru a ne medita. Toți profesorii erau de o mare calitate. Aceasta a fost o primă etapă importantă. După aceea, în familie exista o tradiție. Bunicul meu dinspre tată era un fel de savant din acesta, autodidact, care a inventat primul planor care a zburat în România. El se ocupa de tot felul de mașini pe care le inventa, aparate electrice pe care le construia, făcea planuri pentru submarine și se ocupa de fizică aplicativă. Bunicul dinspre mamă era medic și făcuse facultatea la Viena, fratele lui geamăn era profesor universitar și membru al Academiei Române iar fratele celălalt tot profesor universitar, medic veterinar și tot membru al Academiei. Pe urmă, vărul primar al bunicii mele, care venea pe la noi, a fost profesorul Cantacuzino, fondatorul Institutului Cantacuzino. Așadar, exista această tradiție și atmosferă academică. Și după aceea, la universitate am avut parte de profesori mari. A fost profesorul de anatomie Grigore Popa, unul dintre marii profesori care dacă nu murea foarte tânăr probabil că lua Premiul Nobel. Apoi, profesorul Ion T. Niculescu, mare neurolog, ori profesorul Nicolae Ionescu-Sisești. O pleiadă întreagă și-a pus amprenta asupra mea. În special în neurologie. Profesorul Nicolae Ionescu-Sisești m-a atras în neurologie, iar cu profesorul Ion T. Niculescu, tot neurolog de talie mondială, am făcut teza de doctorat și mi-a făcut educația îndreptându-mă spre Morfologie. Și pe urmă, toți ceilalți din echipa aceasta celebră a lui Marinescu.

Ce anume v-a determinat să alegeți Neurologia?

  • Eu am vrut să fac Chirurgie dar profesorul Nicolae Ionescu-Sisești m-a convins să urmez Neurologia. Am fost mai întâi extern la el, apoi intern. El și cu echipa lui m-a convins, mi-au arătat frumusețile Neurologiei. Eram asistent universitar la profesorul Popa și am avut norocul să fiu transferat la el (n.r. Nicolae Ionescu-Sisești ) la Neurologie. Și astfel, cariera mea s-a făcut ca neurolog și, cum era tradiția atunci, ca psihiatru. Iar mai târziu, prin ’74, Ana Aslan m-a chemat la ea și am condus o secție și mai apoi chiar institutul.

„Mintea nu poate să fie nici prieten nici dușman”

  • Este adevărat că mintea poate fi cel mai mare dușman al omului? De ce?
  • Mintea nu poate să fie nici prieten nici dușman. Noi, în științele exacte, nu avem termenul de minte. Avem funcții cognitive, emotive, vegetative, instincte primare ș.a.m.d. Dacă vă referiți mai mult la trăsăturile de personalitate, într-adevăr acestea pot să-ți favorizeze viața și cariera sau pot să fie o piedică în calea lor. Poate exista o personalitate distorsionată, obsedată de tot felul de probleme fanteziste care nu au nicio treabă cu realitatea, sau personalități obsedate de consumul de droguri spre exemplu, ori pot exista personalități antisociale.

„Recomandările fundamentale ale medicinei este să faci controale medicale regulat. Ceea ce 90% din oameni nu fac”

● La ce perioadă de timp recomandați realizarea unui control neurologic?

  • Mașina biologică omenească, ca și aceea a animalelor sau a tuturor viețuitoarelor, nu este perfectă. Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, este supusă impactului factorilor de mediu, dintre care unii sunt nocivi, de la o cărămidă care îți cade pe cap la un virus care vine și te infectează, sau o mutație genetică care apare. Și atunci, pe parcursul existenței pot să apară tot felul de alterațiuni ale normalității care, dacă sunt descoperite inițial, pot să fie oprite sau liniștite mult mai ușor. Cum toate aceste modificări au debuturi tăcute, una din recomandările fundamentale ale medicinii este să faci controale medicale regulat. Ceea ce 90% din oameni nu fac. Aceste controale medicale regulate pornesc de la ipoteza că s-ar putea să ai o boală care nu s-a manifestat și care, fiind descoperită în faza inițială, poate să fie mult mai ușor tratată decât dacă au apărut deja complicații ori s-a dezvoltat în forme care sunt ireversibile. Iar controlul neurologic, psihiatric, face parte din controalele acestea obișnuite și dacă medicul generalist găsește unul din sisteme mai afectat te trimite la specialist. Iar cu mijloacele de diagnostic din ziua de azi, lucrurile s-au facilitat foarte mult față de ceea ce era acum o jumătate de secol.

„Ar trebui să se insiste ca fiecare om, indiferent de specialitatea pe care o are, să aibă și o deschidere spre cultură” 

  • Care sunt pașii de bază, constanți, pe care trebuie să îi urmeze oamenii pentru a-și păstra o gândire cât mai sănătoasă și a nu cădea pradă atacurilor negative din jurul lor? 
  • În primul rând, trebuie ca, genetic să fie construit în așa fel încât să aibă un psihism echilibrat. După aceea, educația de acasă trebuie să fie în așa fel făcută încât să creeze totuși, pe fondul genetic, un psihism care să se adapteze cât mai perfect societății în mijlocul căreia trăim, cu aspectele ei culturale, științifice și așa mai departe. Persoana respectivă trebuie să fie educată să respecte toate regulile, convențiile care guvernează o societate de la simple principii etice și obiceiurile pământului, până la legislația care există și, în același timp, să înzestreze prin educație individul respectiv, cu elementele necesare dezvoltării unei profesiuni. Dar ar trebui și să se insite ca fiecare om, indiferent de specialitatea pe care o are, să aibă și o deschidere spre cultură. Fără cultură, omul este o mașină biologică foarte eficientă dar care în viață va fi nefericit; iar în adaptările sale sociale va fi de foarte multe ori dezarmonic. 
  • Ce trebuie să facă părinții pentru a-i feri pe copii de eventuale afecțiuni neurologice?
  • Afecțiunile neurologice la copii sunt mai rare. Tumorile cerebrale, accidentele vasculare cerebrale și toate aceste afecțiuni apar la vârste mai înaintate. Prevenirea lor intră în cadrul prevenirii generale a măsurilor de igienă și a celor medicale preventive, pe care nu specialistul le aplică ci medicul de medicină generală. Și în general, fiecare îți construiește el singur sistemul său de apărare.

„Există această bipolaritate: a lupta sau a fugi, a te avânta cu, curaj împotriva primejdiei sau a te feri de ea cu frică” 

  • Frica este un mecanism de supraviețuire însă de multe ori aceasta poate deveni patologică. Când și de ce se întâmplă lucrul acesta și cât de mult rău poate provoca unei persoane sau unei mase de oameni?
  • Frica, anxietatea, este o tensiune emoțională, universală, care apare la toată lumea, în condiții speciale. Sunt situații alarmante care pot periclita integritatea corporală, sănătatea sau chiar viața individului respectiv și care trezesc în conștiința lui fie sentimentul de a combate, de a interveni activ și a se lupta cu factorul respectiv, fie acela de a se speria, de a fugi, de a se adăposti de acesta. Există această bipolaritate: a lupta sau a fugi, a te avânta cu, curaj împotriva primejdiei sau a te feri de ea cu frică. Acestea sunt cele două strategii pe care toate ființele vii le au în fața unor situații de criză. Mai există și cea în care poți să încremenești. Există și blocarea aceasta, siderarea aceasta, care face ca omul să se simtă ca într-un fel de catalipsie, stă imobil și nu mai face niciun fel de mișcare. Și acesta poate fi un mecanism biologic ancestral de apărare pentru că, de foarte multe ori, când animalele de pradă vin, dacă adversarul (sau victima) nu se mai mișcă, nu mai prezintă interes. Sigur că, în condiții patologice, aceste elemente se pot dezvolta în așa fel încât să devină anormale. Și dintre toate acestea, cele mai frecvente anomalii apar în domeniul fricii. Apar astfel acele anxietăți, de la cele moderate pe care le poate avea o persoană timidă, până la marile atacuri de panică ce apar chiar și la oamenii considerați în general normali, nu neapărat afectați de o boală psihiatrică majoră.
  • Cum pot fi depășite momentele de genul acesta? Doar prin tratament medicamentos sau și prin alte metode?
  • Lucrurile sunt destul de complicate. În general, noi astăzi, în medicina psihiatrică avem un arsenal extrem de bogat de medicamente anxiolitice pe care nu le aveam acum 40-60 de ani. Așadar, există instrumentul acesta farmacologic formidabil, pe care îl avem la dispoziție și care poate să calmeze stările anxioase. Dar există și alte strategii, ca cele pe care le oferă psihoterapia, diferitele forme de psihoterapie pe care le aplică psihologii în funcție de școala pe care au adoptat-o, cum ar fi psihanaliza, psihoterapia cognitivă ș.a.m.d. De asemenea, și existența acestor consilieri de bun-simț care există de secole și pe care un om inteligent poate să le facă și să calmeze oarecum anxietățile unei persoane care este victima unei panici oarecare.
  • Cât de benefică sau disctructivă poate fi puterea subconștientului? Se poate apela la subconștient pentru a rezolva anumite probleme?
  • Aici e o problemă dificilă. Pentru că, întâi și întâi problema inconștientului (sau subconștientului ) este una care a fost lansată pe piață de către Sigmund Freud și care este unul dintre elementele centrale ale psihanalizei. Dar nu toată lumea admite acest lucru și nu există probe științific valabile asupra existenței acestui inconștient. Acuma, termenul este destul de ambiguu. Creierul are o foarte bogată și intensă activitate inconștientă: când controlează tensiunea arterială sau temperatura corpului ori secrețiile glandulare etc. Acestea sunt inconștiente. Dar Freud nu se referea la asta ci la faptul că o parte a psihismului uman activează într-un spațiu inaccesibil conștiinței. Este o ipoteză a lui, una de lucru, pe care a dezvoltat-o și stă la baza psihanalizei și a tuturor formelor de psihoterapie abisală sau psihanalitică. Dar nu toți psihologii admit acest aspect. Așadar, problema inconștientului este una care aparține unei anumite școli de psihologie și care îi acordă o importanță extrem de mare. Alții consideră că este o ipoteză care nu are un fundament științific și caută să prelucreze spiritul uman prin alte metode care nu fac apel la inconștient. 

În prezent, 90% dintre cei care consumă droguri o fac din cauza anturajului”

  • La ora actuală sunteți cel mai bun specialist din România, în materie de evaluare, prevenire și consiliere în ceea ce privește dependența de alcool, tutun și droguri. Ce anume stă la baza deciziei de a consuma droguri?
  • Nu sunt cel mai mare specialist dar sunt unul dintre cei care s-a angajat cu o fundație oarecare ( C.I.A.D.O – Centrul Internațional Antidrog și Pentru Drepturile Omului) ca să combatem și să ajutăm, din partea societății civile, organizațiile de stat autorizate și obligate să lupte împotriva consumului de droguri. În prezent, 90% dintre cei care consumă droguri o fac din cauza anturajului. La ora actuală, există în societatea umană, la toate nivelele și în toate țările, o tendință de a se consuma droguri. Există această tendință care este difuzată, susținută, propagată cu fondurile mari pe care le câștigă traficanții de droguri și care se folosesc de toate mijlocele de captivare în special a tinerilor. La bază, acești traficanți simt dorința tinerilor fie de a imita ( care este foarte puternică la tineri; noi avem chiar și niște neuroni oglină care copiază ce face cel din fața noastră ) fie curiozitatea acestora sau pur și simplu teribilismul. 

„Dependența de droguri nu este o problemă de voință, de caracter sau etică, ci este una de patologie mentală și trebuie considerată ca atare”

  • Dar frustrările ori problemele din familie? Pot sta și acestea la baza deciziei de a consuma droguri?
  • Mai puțin. Uneori se instalează anxietăți foarte mari și pentru combaterea acestora unele droguri sunt într-adevăr anxiolitice sau unele anxiolitice devin droguri și devii dependent de ele. Există și acest mecanism dar, la baza deciziei de a consuma droguri stă influența anturajului. Însă dorința de a continua consumul drogurilor reprezintă un mecanism cerebral mai complicat în care intervin niște structuri, pe care noi le cunoaștem foarte bine, și care fac în așa fel încât, atunci când moleculele acestea agresive pătrund în creier ele produc acolo niște modificări care definesc o boală. Dependența de droguri nu este o problemă de voință, de caracter sau etică, ci este una de patologie mentală și trebuie considerată ca atare. 
  • Cum poate CIADO să prevină extinderea consumului de droguri?
  • CIADO încercă să convingă autoritățile că dependența nu este o infracțiune, ci o boală care nu trebuie condamnată cu închisoarea ci cu spitalizarea, care să încerce să elimine această boală, 90% incurabilă. CIADO este o formațiune din societatea civilă. Nu are la dispoziție instrumentele coercitive nici cele educative majore pe care le are statul, dar încearcă – în primul rând prin propagandă- să le deschidă ochii tinerilor și să le prezinte primejdiile respective și, în al doilea rând, prin anumite programe caută să îi ocupe cu altceva. Noi am lansat programul „Artă contra drog” dar alții au lansat programe cum ar fi “Sport antidrog”. Cu Elisabeta Polihroniade voiam să lansăm programul „Șah contra drog”. Adică, omul are nevoie de momente de relaxare, de momente de loisir cum se zice în franceză și în acest loisir trebuie să-l ocupăm noi cu alte elemente decât să lăsăm un gol care este repede umplut de această pacoste ( n.r. consumul de droguri) care a căzut pe omenire de prin anii 1970.

 „Acest consum de droguri poate să ducă, în prespectivă de timp, chiar și la dispariția speciei umane”

  • Care sunt deficiențele la nivel guvernamental sau legislativ, în România, în materie de antidrog?
  • La nivel legislativ, cred că pedepsele sunt prea mici. Ar trebui mărite mult pedepsele. În al doilea rând, o problemă majoră este existența corupției în organele care sunt obligate să mențină disciplina civică. Dar corupția nu este numai la noi ci peste tot. Am colegi care spun că în închisorile franceze se consumă droguri, de exemplu. În spitalele franceze de dezintoxicare circulă drogurile; adică, există și pe acolo corupția. Așa cum v-am spus, traficanții de droguri dispun de sume foarte mari de bani și reușesc să corupă. Și în al treilea rând, sunt totuși deficiențe în sensul că, nu se îndreaptă suficienți bani spre instituțiile respective ( n.r. agențiile și organizațiile antidrog) , în special spre Agenția Națională Antidrog care este puțin minimalizată. Și lucrul acesta se întâmplă deoarece alte aspecte sunt considerate ca priorități, cărora li se acordă mai multă importanță, fără să își dea seama că acest consum de droguri lovește în tineret și în generațiile viitoare. În momentul de față am ajuns să descoperim că peste 10% dintre elevi și peste 20% dintre studenți consumă droguri, ceea ce este destul de mult. Comparativ cu ce se întâmplă în alte țări, acest procent nu e mare însă, pe plan general este un lucru foarte grav pentru că acest consum de droguri poate să ducă, în prespectivă de timp, chiar și la dispariția speciei umane. 
  • Ce părere aveți despre consumul de etnobotanice? Sunt ele mai puțin periculoase, așa cum s-a tins să se vehiculeze?
  • Etnobotanicele n-au nimic de a face cu botanica. Ele sunt niște droguri care sunt fabricate prin procedeuri de fabricație foarte ușoare, poți să le pui într-un garaj sau într-o dubă și care schimbă formula chimică de fiecare dată în așa fel încât apar noi și noi substanțe neprevăzute de legile respective. Iar legislația îți spune ce nu ai dreptul să consumi dar dacă apare o substanță nouă și nu e cuprinsă în legislația respectivă, ea circulă atâta timp până când această legislație o cuprinde. Adică, aici este un defect care ar trebui corectat și ar trebui să nu se dea voie decât la substanțele care au o autorizație de circulație.

„CIADO a mobilizat opinia publică începând cu elevii, studenții, părinții, organizațiile de părinți și foarte multe cadre didactice”

  • Care au fost cele mai mari realizari ale CIADO până acum?
  • CIADO a mobilizat opinia publică începând cu elevii, studenții, părinții, organizațiile de părinți și foarte multe cadre didactice. Aceasta a fost cea mai importantă realizare. Și după aceea, CIADO a promovat o serie întreagă de spectacole împreună cu domnul Anghel ( n.r. Stoian Anghel ) care, prin capacitatea lui de organizare, a oferit tinerilor spectacole, o participare activă la activitatea culturală, aspect ce a mobilat, într-un anumit fel, timpul respectiv și astfel nu a mai fost lăsat așa de mult timp liber consumului de droguri și a fost foarte mult eliminată tentația culturii de discotecă.

 Și oamenii de știință serioși admit că, totuși, există o componentă non-materială, spirituală, metafizică, care este prezentă în creierul uman și care este responsabilă de trăirile afective”

  • După întreaga dvs experiență și practică medicală în neurologie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?
  • Creierul uman ascunde doar taine. Noi nu știm decât foarte puțin din felul în care funcționează. Sunt lucruri pe care nu le știm deloc. De exemplu, nu știm cum funcționează memoria. Știm că aceasta există, știm particularitățile ei, cum se defectează și cunoaștem structurile importante care iau parte la posibilitatea aceasta de a păstra amintirile respective. Dar habar nu avem cum se păstrează amintirile acestea și care este baza biologică și biochimică care probabil că este la nivel molecular poate și chiar și la nivel cuantic. Nu știm absolut nimic. Nu știm ce stă la baza stărilor emotive. A, cunoaștem substanțele respective: dopamina, noradrenalina, care circulă prin creier și determină stările emoționale. Dar nu știm ce anume face ca dintr-o simplă substanță chimică, dintr-o simplă mișcare de ion, să apară trăirile emoționale. Mai ales părțile legate de conștiință sunt total necunoscute. Noi nu știm nici măcar să definim conștiința, decât fenomenologic. Dar esența și mecanismele ei ne sunt complet lipsite de o bază științifică. Se merge până acolo încât și oamenii de știință serioși admit că, totuși, există o componentă non-materială, spirituală, metafizică, care este prezentă în creierul uman și care ea este responsabilă de trăirile afective, de însăși reprezentări. Culorile, bucuria, tristețea, durerea, nu există ci sunt aspecte care apar în creierul uman și care probabil nu sunt determinate în componenta materială ci sunt elemente care se desfășoară într-un alt plan al existenței, care ne scapă momentan.

“Informația negativă este mult mai penetrantă în creier” 

  • Ce puteți spune despre impactul informațiilor negative versus cele pozitive, asupra creierului uman? 
  • Impactul informațiilor negative este mult mai mare decât al celor pozitive. Informațiile pozitive îți dau o stare de plăcere, de fericire, de satisfacție. Cele negative, de obicei, îți creează teama și te obligă să iei măsurile de protecție pentru că vine un necaz mare. Dacă de exemplu e una dacă cineva îți spune că a reușit copilul lui la examen și alta dacă îți spune “vezi că dă o mașină peste tine”. De aceea informația negativă este mult mai penetrantă în creier. Lucru pe care îl speculează presa. Există un dicton celebru al presei, fals de altfel, care supune că “Știrile bune nu sunt știri”.
  • Ai spus că este foarte importantă educația și mai ales cei șapte ani de acasă. Cum vedeți educația tinerilor din ziua de azi?
  • Este prost făcută. Există aceste programe școlare care mie nu îmi plac. Sunt programe care caută să facă specialiști, un fel de roboți biologici care sunt foarte buni și performanți într-o anumită specialitate dar nu sunt deloc pregătiți nici pentru cultură, nici pentru spiritualitate, nici pentru o viață socială mai complicată și care în felul acesta creează niște personalități cu o dezvoltare unilaterală a aptitudinilor lor.

„Va fi o societate care va ști foarte mult despre nimic”

  • Ce credeți că se poate face în privința aceasta?
  • Se poate face! Dar nu se vrea. E un pic modelul american pe care l-au preluat și europenii cu toată această nenorocire a programelor de la Bologna care au distrus învățământul superior. Nu vedeți că din manuale se scoate cultura, limba latină care te disciplina, istoria artelor ș.a.m.d. Acestea sunt erori mari pe care le fac educatorii actuali, nobilați de pragmatismul american. Va fi o societate care va ști foarte mult despre nimic, cum zicea și George Bernard Shaw.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 7 =