Când e să ne-nchipuim tot felul de bazaconii, nu ne-ntrece nimeni. Ia să ne imaginăm deci un român insomniac (de la o vreme, meandrele concretului polarizează societatea în două cete: cei care dorm prea mult şi cei cărora le-a fugit somnul de tot).

Românul insomniac pune mâna pe telefon şi-l abordează pe ministrul finanţelor, al cărui număr l-a capturat prin verişoara unui coleg al unui prieten. În agenda românului insomniac, graţie unei viziuni complexe privind domeniul fundamental al economicului, ministrul, al cărui nume nu se mai osteneşte să-l reţină, este “tehnocratu’ ăla cu banii”.

Românul insomniac, aşteptând ceva vreme pe fir, a acumulat rezerve impresionante de elocinţă furioasă. Dânsul îi ridică afurisitului de tehnocrat o problemă care-l frământă de la un timp încoace: banii ţării, banii populaţiei.

A reţinut, din discuţiile interminabile găzduite de presă, c-ar fi nevoie, ca să ieşim la liman, de vreo zece mii de miliarde de lei. Sau mă rog, ceva pe-acolo, nişte zerouri nici nu prea contează, că de-aia sunt zerouri, nimicuri.

Fire optimistă, de luptător până la capătul tramvaiului 14, ce şi-a zis românul insomniac? Păi zece mii de miliarde ne-a făcut pe noi, băi nene? Ca patriot, toată tevatura l-a mobilizat să caute soluţii. Iar la telefon nu-şi dă numele. Naţiunea nu va şti cui să-i mulţumească îndată ce va ieşi din impasul financiar.

Cât ai zice peşte, românul insomniac îi deschide ochii “ăluia cu banii”. Sigur, nu se pricepe la termeni din ăştia, de specialitate, dar are bunul simţ al omului din popor.

„Uite…” îi spune mototolului de tehnocrat, în vreme ce pe fir operatorii de telefonie şi ascultacii tuturor serviciilor secrete îşi rod unghiile de ciudă că nu le-a venit lor ideea. „Iei PIB-ul şi-l suceşti o dată, cu faţa la popor, ca să fie transparenţă. Îi tragi PIB-ului un impozit, mesteci vârtos în TVA, mai bărbiereşti taxele vamale, mai sufli în acciză. Câţi suntem noi, douăj’ de milioane? Ia un creion şi fă socoteala: dacă la atât strângi atât, atunci de la atât strângi ics. Ics egal cu produsul mezilor supra un extrem. Regula-de-trei-vezi-cât-de-simplu-e?”. Cele zece miliarde de lei au ieşit ca din pământ.

“Ăla’ cu banii” rămâne cu gura căscată, la celălalt capăt al firului. Era atât de uşor, că nu-şi dă seama cum de nu s-a gândit. În vreme ce consilierii se căznesc să-i desţepenească tehnocratului maxilarul, românul insomniac cască fericit şi adoarme, iar receptorul îi cade uşurel pe covor…

1 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 7 =