Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție  reținerea lui Dumitru Stamen pentru 24 de ore. În aceeași cauză, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de Monalisa-Ekaterina Rohparvar pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

”În zilele de 1 și 2 august 2016, inculpatul Stamen Dumitru i-a pretins unei persoane – denunțătoare în cauză – suma de 25.000 euro, majorată ulterior la 30.000 euro, în schimbul intervențiilor sale, în baza relațiilor despre care a afirmat că le are printr-o persoană ce se află în Liban, pe care nu a indicat-o expres, astfel încât soțul denunțătoarei (cetățean sirian) să obțină, de la Ambasada și Consulatul României de la Beirut, din Liban, viza pentru deplasarea în România. Inculpatul susținea că din totalul sumei pretinse, 15.000 euro vor fi pentru el, iar 15.000 euro pentru persoana din Liban care va facilita emiterea vizei. La data de 3 august 2016, din suma pretinsă, inculpatul Stamen Dumitru a primit, prin intermediul inculpatei Rohparvar Monalisa-Ekaterina, concubina sa, suma de 15.000 euro, pentru sine, în scopul anterior menționat, ocazie în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se arată în ordonanța întocmită de procurori
Anterior constatării infracțiunii flagrante, în aceeași zi, Rohparvar Monalisa-Ekaterina, la solicitarea lui Stamen Dumitru, a venit la locuința denunțătoarei și, pentru a evita constatarea unei infracțiuni flagrante, cu un dispozitiv special adus de ea, a verificat fiecare bancnotă din suma de 15.000 euro, ce urma a fi remisă, pentru a constata dacă acestea erau marcate. Rezultatul verificării efectuate minuțios de Rohparvar Monalisa-Ekaterina a fost negativ, pentru că în cauză nu s-a procedat la marcarea, cu anumită scriere ori substanță, a bancnotelor folosite la pentru constatarea infracțiunii flagrante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.