Caută
Close this search box.

De partea Oliviei Steer

Mă poziționez de la început de partea celor care cred în eficacitatea vaccinării. Stiu că multi copii și adulți, chiar și noi, am fost salvați de la moarte sau de la boli invalidante numai pentru simplul fapt că suntem vaccinați. În celălalt registru, al screeningului pentru cancer, am demonstrat prin toată activitatea mea că pledez pentru prevenție și tratamente oncologice corecte.

De ce sunt de partea Oliviei Steer? Chiar și numai pentru motivul că, în decembrie 1989, au murit oameni pentru ca noi, azi, să ne spunem fără teamă punctul de vedere. Chiar dacă acesta este diferit de al meu și al altora. În plus, Olivia Steer nu a consumat bani publici pentru a-și exprima inepțiile.

Pe de altă parte, nu este vina Oliviei Steer că a scăzut dramatic rata de vaccinare. Statul nu a fost capabil până acum să aibă o lege a vaccinării modernă, europeană și, de ce nu, să sancționeze părinți ca Olivia Steer, care iau decizii inconștiente pentru copiii lor. Privind lucrurile numai din această perspectivă vedem că politicile de sănătate publică sunt compromise. Scandalul bebelușilor cu E.Coli a fost o mostră de incompetență, iar calitatea biocidelor a confirmat precaritatea supravegherii epidemiologice (infecțiile intraspitalicești sunt monitorizare de epidemiologi, nu de directorii de spitale, chirurgi sau anesteziști). Țipetele de neputință ale copiilor morți de rujeolă încă bântuie birourile pline de incompetenți din Sănătate. În ceea ce priveste controlul tuberculozei, boală extrem de contagioasă, nu mai are rost să discutăm, incidența uriașă a îmbolnăvirilor vorbește de la sine. Nu voi reuși niciodată să înțeleg cum nu pot să izoleze bolnavii până se anihilează pericolul de transmitere. În spitalele și secțiile de boli infecțioase poate intra oricine, bolnavii nu sunt triați, iar focarele de infecție sunt descoperite tardiv sau deloc. Momentul prezent în care, probabil, ne paște o epidemie de gripă pur și simplu mă înspăimântă. Sunt sigură că sistemul nu poate să o gestioneze. Sumar, cam așa arată realitatea zonei de sănătate publică.

Iată de ce oameni ca Olivia Steer, care știu să transmită mesaje, își fac prozeliți. Și lucrurile vor continua atâta vreme cât nu e nimeni priceput prin preajmă, pregătit să replice și să contracareze aberațiile de genul că vaccinurile provoacă autism. Nu mă refer aici la isteria din spațiul virtual, cu atacuri la persoană incalificabile, care complică și mai tare lucrurile, ci la o campanie de informare națională amplă, profesionistă, pe termen lung. Ultimele studii referitoare la procentul de vaccinare și la incidența bolilor contagioase confirmă nevoia urgentă a unei strategii naționale în politicile de sănătate publică.

Citește și: Telespectatorul decapitat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri