m-img_5891

Transportatorii rutieri organizează joi un protest care va scoate în stradă, începând cu ora 09.00, 5.000 de vehicule în Bucureşti şi alte 100.000 în ţară.

Protestul transportatorilor are loc în intervalul orar 09.00 – 15.00, în Piaţa Victoriei, chiar în faţa sediului Guvernului Romaniei. Potrivit preşedintelui COART, Vasile Ştefănescu, cererea de autorizare a protestului a fost aprobată de Primăria Municipiului Bucureşti.

În intervalul orar 05.00 – 07.00, au fost aşteptate la protest mai multe vehicule auto din provincie, ce au intrat în Capitală din zonele Autostrada A1 – Liceul Industrial nr. 8, Autostrada A2 – Policolor, DN1 – Fântâna Mioriţa, DN2 – Parcul Plumbuita.

Tot cu ora 05.00, circulaţia este restricţionată pe Şoseaua Kiseleff, de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei şi de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Presei, circulaţia fiind permisă pe Strada Arhitect Ion Mincu.

S-a organizat şi o reorganizare a traficului pe două benzi pe sens în faţa clădirii Guvernului, între Bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bulevardul Lascăr Catargiu. Întreg traficul din zonă este deviat pe Calea Victoriei, Bulevardul Ion Mihalache, Strada Buzeşti şi Bulevardul Lascăr Catargiu.

Guvernul a aprobat ordonanţa privind RCA, ce include îngheţarea preţului primelor de asigurări obligatorii pentru o perioadă de şase luni, cu toate acestea, transportatorii vor ieşi în stradă.

”Ordonanţa de urgenţă adoptată astăzi va fi publicată de Ministerul Finanţelor, care este iniţiatorul acestei ordonanţe de urgenţă. Deci textul ordonanţei se va regăsi pe siteul MFP, textul final, adoptat în şedinţa de Guvern, acolo unde transportatorii pot vedea forma finală a OUG, care va merge spre publicare la Monitorul Oficial. Încercăm ca transportatorii să poată vedea textul adoptat al ordonanţei, să observe dacă ceea ce s-a discutat dimineaţă, împreună cu reprezentanţii Guvernului, ASF şi ai Consiliului Concurenţei se regăseşte în textul ordonanţei adoptate. Publicarea în Monitorul Oficial, e o procedură, poate dura câteva ore”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Premierul Dacian Cioloş a declarat la începutul şedinţei de Guvern de miercuri că după mai multe discuţii avute cu ASF, cu asiguratorii şi cu transportatorii, s-a ajuns la concluzia că ”soluţia cea mai bună şi cea mai rapidă pentru a rezolva această problemă care trenează şi care riscă să pună în dificultate sectorul transportatorilor din România” este o ordonanţă de urgenţă.

Cioloş a ţinut să menţioneze că situaţia nu a fost generată de Executiv. ”Avem în România ASF, care are responsabilitatea de a supraveghea şi instituţiile de asigurări obligatorii. Acolo ar fi trebuit luate măsuri pentru a se evita situaţia de momentul de faţă, de conflict”, a conchis Dacian Cioloş.

79 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 6 =