img_6409

Compania românească Secom, liderul de autoritate în soluţii de medicină integrativă, a organizat săptămâna aceasta un important eveniment de informare a publicului, cu privire la tendinţele existente în sănătatea copiilor, problemele cauzate de stilul de viaţă modern, rolul şi importanţa suplimentelor alimentare în dezvoltarea sănătoasă a celor mici și cum pot fi prevenite diferite afecţiuni încă din fragedă pruncie.

În cadrul conferinţei de presă care a avut loc la sediul Secom din Strada Ştirbei Vodă, Bucureşti, au luat parte atât reprezentanţii companiei, jurnalişti şi mămici interesate de importanţa utilizării produselor ChildLife pentru sănătatea copiilor.

Echipa MagnaNews.ro, în colaborare cu desprecopii.com, a luat parte la evenimentul la care invitatul de onoare a fost Dr.Murray C.Clarke, cel care a creat produsele ChildLife. Aceste produse sunt suplimente alimentare care susţin dezvoltarea sănătoasă şi creşterea naturală a imunităţii bebeluşilor şi a copiilor, fiind obţinute  din surse naturale de cea  mai înaltă calitate. Doctorul american, care de aproximativ 20 de ani a revoluţionat linia suplimentelor alimentare exclusive pentru cei mici, deţine în prezent  licențe și doctorate în trei domenii ale medicinii: medicina naturopatică, medicina homeopatică si medicina chineză (inclusiv acupunctura și fitoterapie). Clinica doctorului Clarke este situată în Santa Monica, California, unde, în ultimii 20 şi ceva de ani a fost un important contributor al pionieratului în domeniul pediatriei holistice, fiind renumit în Los Angeles ca lider specialist în homeopatie. Clinica medicală privată a Dr. Murray C.Clarke a fost deschisă în 1988, cu o practică generală folosind acupunctura, plante medicinale, nutriție și homeopatie. Mamele şi taţii care au experimentat o formă fizică îmbunătăţită şi robustă după tratamentul oferit de Dr.Murray, au început să îşi aducă sugarii şi copiii la clinica acestuia. Cu aceeaşi măsură de beneficii şi succese înregistrate în lucrul cu copiii, reputaţia doctorului Murray a continuat să crească în rândul comunităţii iar medicii pediatri de medicină generală au început să îşi trimită proprii pacienţi la el atunci când se aflau în imposibilitatea de a-i ajuta cu tratamentele farmaceutice standard.

Deoarece în urmă cu aproximativ 10 ani, în România, nu existau pe piaţă produse speciale pentru copii, Secom a adus suplimentele ChildLife la noi în ţară încă din anul 2007, motivul fiind unul foarte strâns legat de notorietatea medicului american care le-a creat, ţinând cont de nevoile copiilor, de calitatea acestor produse şi de eficienţa lor în dezvoltarea imunităţii şi buna funcţionare a organismului celor mici. În momentul în care Secom a introdus pe piaţă produsele ChildLife, în România nu existau nişte suplimente alimentare pentru copii care să asocieze colostrul cu probiotice. Acest produs, Colostrum with probiotics, susţine sistemul imunitar şi digestiv. fiind un factor important în dezvoltarea optimă a sistemelor cardiovascular, nervos central, muscular, osteo-articular şi a vederii.

colostrum-with-probiotics

În prezent, în portofoliul Secom se găsesc 13 produse din gama ChildLife, cu nişte concentraţii foarte bune şi din materii prime de calitate. Sunt vitamine şi minerale, care reușesc să susţină dezvoltarea armonioasă, sistemul digestiv şi dezvoltarea neurocognitivă.

La nivel global, lumea este într-o continuă schimbare, mediul în care trăim nu mai e acelaşi ca în urmă cu 20 – 30 de ani, alimentaţia este una diferită şi de cele mai multe ori nocivă, stresul este din ce în ce mai prezent în vieţile oamenilor, nivelul de informare s-a schimbat şi tocmai de aceea, Dr. Murray și Christof Ballin, Director de Dezvoltare ChildLife, sfătuiesc părinţii să fie mai atenţi la modul în care îşi îngrijesc copiii.

Conform studiilor realizate de Secom, piaţa românească a suplimentelor alimentare nu este suficient de dezvoltată, părinţii caută încă produse naturale dar care să acţioneze rapid şi, de cele mai multe ori se orientează spre produse tradiţionale precum sfecla roşie, usturoiul, ridichea etc. Este nevoie, încă, de multă informare pentru a fi înţeles rolul acestor produse, din gama ChildLife.

Referindu-se la unicitatea produselor ChildLife, Christof Ballin a punctat faptul că Dr. Murray a fost o persoană inovatoare creând aceste suplimente alimentare deoarece nu existau astfel de produse speciale pentru bebeluşi şi copii. De asemenea, el i-a sfătuit pe părinţi ca atunci când vor să cumpere un produs pentru copiii lor, de la o anumită companie, să fie atenţi la filosofia acelei companii şi cine este în spatele ei, ce pregătire are în domeniu şi aşa mai departe. Vorbind şi din perspectiva de părinte si unchi, Christof Ballin a menţionat că în prezent, peste tot în lume, copiii se confruntă cu o deficienţă de vitamina D, carenţă datorată în primul rând nivelului ridicat de  poluare, amplificat în ultimii 15 ani. Iar rolul suplimentelor alimentare este de a veni în ajutorul părinţilor şi mai ales al copiilor, pentru a suplimenta, acolo unde vitaminele şi mineralele lipsesc. Ballin consideră că este mult mai simplu şi important să tratezi copiii decât adulţii şi să poţi astfel să schimbi în bine cursul sănătăţii. La fel de importantă în sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor este prezenţa în organism a vitaminei C ori a uleiului de cod, pe care părinţii le pot găsi în produsele naturale ChildLife.

Dr.Murray C.Clarke a vorbit despre întreaga muncă depusă în acest domeniu, cercetările amănunţite pe care le-a făcut de-a lungul anilor astfel încât a reușit să obţină cea mai eficientă reţetă a suplimentelor alimentare dedicate bebeluşilor şi copiilor. El a vorbit de importanţa vitaminei D în organismul bebeluşului şi cu atât mai mult al mamei, încă din momentul primelor luni ale fătului sau chiar dinainte de a rămâne însărcinată. Este foarte important ca ambii părinţi, şi în special mama, să aibă grijă ca atunci când aduc un copil pe lume să îşi cureţe organismul cât mai mult posibil, să aibă resursele necesare de vitamine în organism, pentru dezvoltarea cât mai sănătoasă a fătului apoi bebeluşului, copilului.

Dr.Murray a vorbit de cele mai comune şi des întâlnite boli pe care le au copiii din zilele noastre şi, pe care le tratează în clinica sa din Los Angeles: alergii, eczeme, astm, ADD/ADHD, otita medie, infecţii respiratorii superioare, răceli, gripe, tulburări gastro-intestinale, sindromul Asperger, autism, tulburare de spectru autist (ASD). Aceste boli sunt din ce în ce mai des întâlnite la copiii de astăzi, comparativ cu cei de acum 20-30 de ani. Şi chiar dacă un copil din zilele noastre are parte de o alimentaţie sănătoasă, datorită factorilor şi riscului accentuat de îmbolnăvire din prezent, acesta are un grad de expunere major la una sau mai multe boli/disfuncţionalităţi de care a vorbit dr.Murray. De aceea, importanţa vitaminelor, mineralelor, a uleiului de cod este esenţială şi chiar vitală pentru bebeluşi şi copii.

Impresionant a fost exemplul pe care l-a dat doctorul Murray Clarke, a unui băieţel de 5 ani care suferea de ADD/ADHD, având o alimentaţie nesănătoasă ( junk food, pizza, fast-food, sucuri acidulate, îngheţată, tot felul de arome artificiale etc) şi fără să ia vreun supliment alimentar, felul în care desena era unul mai haotic sau negativist. După aproximativ o săptămână în care i-au fost scoase chimicalele din alimentaţie şi a luat suplimente, schimbările în bine au fost foarte evidente.

drawing-boy

În final, dr.Murray a reamintit tuturor de ce facem apel la cei 7 ani de acasă şi de ce sunt ei cei mai importanţi. Nu doar pentru că atunci învăţăm să mergem, să vorbim, să descoperim gusturile şi aşa mai departe, dar, tocmai în primii 7 ani de viaţă creierul unui copil se dezvoltă la capacitatea maximă. Şi cu acea dezvoltare rămâne pentru următorii ani ai existenţei sale. Aşadar, e important şi necesar ca părinţii să caute şi să găsească cele mai bune soluţii pentru o creştere şi dezvoltare cât mai sănătoasă a organismului copiilor lor iar sfaturile doctorului Murray includ administrarea de suplimente alimentare special create pentru cei mici.

why-supplimentation

Secom® este compania a cărei soluţii de medicină integrativă răspunde nevoilor unui lifestyle sănătos al omului modern şi este, totodată, promotor al frumuseţii prin produse fito-dermatocosmetice, cu ingrediente de înaltă calitate.

Galerie foto eveniment:

img_6410 img_6412 img_6413

195 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here